Sfaturi practice pentru a rezista manipularilor


Sfaturi practice pentru a rezista manipularilor

Preluare de la Blogul Conspiraţii şi Mistere



1. Încercaţi să jucaţi cu dumneavoastră înşivă, din când în când, rolul de „avocat al diavolului”, combătându-vă propria imagine, concepţiile pe care le consideraţi de nezdruncinat, prejudecăţile, comportamentul, sentimentele. Veţi ajunge astfel să vă cunoaşteţi mai bine, să vă descoperiţi punctele slabe ori rigidităţile, dar poate şi calităţi pe care nu vi le-aţi pus în valoare. Încercaţi să vă priviţi cu alţi ochi, mereu din alte perspective, pentru a înţelege mai bine care este părerea celorlalţi despre dumneavoastră.

2. Exersaţi rostirea unor expresii precum: „Am greşit”, „Îmi pare rău”, „E vina mea”, „Am învăţat ceva din greşeala asta”.

3. Fiţi atenţi la perspectiva din care alţii încearcă să prezinte, să încadreze o problemă, o situaţie, o anume opinie. Acceptând necondiţionat premisele lor, le oferiţi din start un avantaj substan- ţial. Fiţi pregătiţi pentru eventualitatea de a respinge de la bun început, în întregime, punctul lor de vedere şi de a veni cu varianta dumneavoastră. Feriţi-vă să treceţi la discutarea detaliilor înainte de a vedea dacă problema, în totalitatea ei, nu este cumva greşit pusă. De multe ori agenţii de influenţă îşi atrag interlocutorul în discuţii pe marginea unei probleme, pentru ca abia când e prea târziu acesta să-şi dea seama că întreaga problemă era artificial creată.

4. Acceptaţi pierderile pe termen scurt (în bani, timp, efort, sau chiar respect faţă de propria dumneavoastră persoană) pentru a vă păstra independenţa. Lăsându-vă atraşi cu uşurinţă de mirajul unor avantaje imediate, puteţi cădea în capcane foarte periculoase, iar suferinţa produsă de apariţia disonanţei cognitive va fi incomparabil mai mare decât cea provocată de nemulţumiri sau de necazuri trecătoare. Acceptaţi micile pierderi şi gândiţi-vă că ele vă sunt învăţătură de minte pentru a nu mai greşi în viitor.

5. Puneţi imediat piciorul în prag atunci când sunteţi nemulţumit, agasat, sau când suferiţi din cauza comportamentului unei persoane apropiate. Exersaţi-vă în a spune:,,Pot trăi şi fără dragostea (prietenia) ta, chiar dacă la început îmi va fi greu. Dacă vrei să mai fim împreună (prieteni), încetează să mai faci lucrul ăsta şi obişnuieşte-te să faci asta”, sau: „Pot supravieţui fără favorurile dumneavoastră, dacă vreţi să rămânem în relaţii bune, gândiţi-vă să mă trataţi cu mai mult respect” ş.a.m.d. În caz că nu sunteţi luat(ă) în serios, chiar după avertismente repetate, pregătiţi-vă să vă detaşaţi (despărţiţi) total de persoana respectivă.

6. Evitaţi întotdeauna să luaţi hotărâri pripite, mai ales în situaţii care vă sunt neclare. Mulţi agenţi de influenţă exagerează graba cu care trebuie să răspundeţi, presându-vă, pentru a nu vă da timp de gândire. Judecaţi problema la rece, luaţi-vă un răgaz suficient, căutaţi surse suplimentare de informaţii asupra subiectului şi abia apoi puneţi-vă semnătura.

7. Întotdeauna când ceva vi se pare neclar, insistaţi cu între- bările până ce vă lămuriţi complet. Nu-i lăsaţi pe agenţii de influenţă să vă facă să vă simţiţi prost şi astfel să vă reducă la tăcere, în foarte multe cazuri, explicaţiile superficiale sunt semne ale unor tentative de manipulare, dar şi ale superficialităţii şi incompetenţei celui chipurile atotştiutor.

8. Exersaţi-vă în descifrarea sensurilor ascunse ale lucrurilor sau situaţiilor întâlnite la fiecare pas, indiferent cât de banale ar părea: rolul uniformelor, substratul diverselor relaţii interper-sonale, intenţiile reale ale diverşilor vorbitori, rolul nescris al unor legi şi regulamente. Încercaţi să vă explicaţi ce s-a urmărit prin promovarea unor anumite concepţii arhitectonice, care sunt tentativele de manipulare prin afişarea diverselor simboluri sau sigle, ce interese se ascund sub unele alianţe de circumstanţă, prin ce mijloace este obţinut acceptul sau ataşamentul unora sau al altora faţă de anumite idei, organizaţii sau lideri, cum acţionează asupra individului presiunea grupului social din care face parte, ce se poate citi printre rânduri în articolele din ziare ş.a.m.d. Poate fi un joc interesant, dar şi foarte util.

9. Fiţi atent(ă) la regulile impuse de gazde, atunci când sunteţi în rolul oaspetelui. Uneori respectarea instinctivă a acestora (pentru a nu da dovadă de impoliteţe) vă poate limita drastic libertatea de exprimare, de acţiune şi chiar de alegere. Priviţi cu detaşare regulile de protocol, respectaţi-le, dar nu într-o asemenea măsură, încât să renunţaţi la a vă mai expune deschis părerile. Încercaţi din când în când să jucaţi rolul nonconformistului. Reacţiile celor din jur vă vor putea demonstra dacă au sau nu intenţii ascunse.

10. Nu acordaţi credit soluţiilor simple în cazul unor probleme personale, sociale sau politice complexe.

11. Amintiţi-vă că nu există dragoste sau prietenie totala, necondiţionată, din partea unui străin, la prima vedere. Fiţi foarte atenţi la cei care încearcă să vi se „bage sub piele” şi încercaţi să aflaţi ce anume urmăresc să obţină de la dumneavoastră. Însă chiar şi în cadrul relaţiilor obişnuite de prietenie sau de iubire, reţineţi că acestea pot fi verificate numai în timp. De asemenea, este imposibil ca ele să reziste dacă unul numai dă, iar celălalt doar primeşte. Încrederea, adevărata dragoste sau prietenie au la bază reciprocitatea şi respectul faţă de celălalt.

12. Dacă ajungeţi într-o situaţie socială nouă, într-un anturaj nou, într-o companie nefamiliară, încercaţi imediat să aflaţi de pe ce poziţie puteţi intra în contact cu cei din jur şi care sunt principalii agenţi de influenţă ai grupului. Intraţi pe „lungimea de undă” a acestora, aflaţi cât mai multe amănunte despre ei, „citiţi-le” preferinţele, orgoliile, preocupările, flataţi-i dacă e cazul, încercaţi să descifraţi ce urmăresc şi apoi căutaţi soluţiile cele mai bune pentru a rezolva problemele ce se pot ivi.

13. Evitaţi situaţiile total nefamiliare, în care nu vă puteţi manifesta libertatea de acţiune sau de exprimare. Dacă totuşi vă aflaţi într-o asemenea situaţie, începeţi cu testarea limitelor ce vă sunt impuse. Acceptaţi un preţ mai mic pentru a vă elibera, în loc să vă supuneţi unor suferinţe greu de suportat pe care vi le-ar putea provoca rămânerea într-o astfel de situaţie.

14. Nu vă dezvăluiţi sentimentele, dorinţele ascunse, slăbiciunile sau limitele în faţa oricui. Amintiţi-vă că, uneori, chiar şi cel mai bun prieten vă poate trăda sau vă poate exploata cu ajutorul acestor destăinuiri.

15. Obişnuiţi-vă cu momentele de detaşare emoţionaă, mai ales atunci când doriţi să analizaţi cu atenţie ă anumită problemă. Exersaţi-vă în păstrarea calmului şi a sângelui rece, în confruntările cu cei care încearcă să va manipuleze. De foarte multe ori ei urmăresc să vă enerveze special pentru a vă crea momente de vulnerabilitate de care să se folosească în a vă îngenunchea.

16. Nu vă lăsaţi la cheremul lăcomiei şi al satisfacerii orgoliului personal. Agenţii de influenţă ştiu foarte bine cum să vă exploateze aceste slăbiciuni pentru a profita de pe urma dumneavoastră sau chiar pentru a vă supune în cele din urmă. Rezistaţi ademenirilor, linguşelilor, bârfelor, iar dacă vă simţiţi nesigur(ă) şi nu ştiţi cum să procedaţi, gândiţi-vă la persoana pe care o consideraţi un exemplu de onestitate şi stăpânire de sine şi imaginaţi-vă cum ar proceda aceasta în locul dumneavoastră.

17. Acceptaţi schimbul de idei, analizaţi la rece opiniile sau concepţiile ce nu coincid cu ale dumneavoastră, mai ales când sunt susţinute de argumente concrete, încercaţi să vă puneţi în locul celor cu care vă confruntaţi ideile, pentru a vedea mai bine unde greşesc ei sau unde greşiţi dumneavoastră.

18. Identificaţi momentele în care simţiţi un sentiment de vină şi încercaţi să-i aflaţi originea. Vedeţi dacă nu vă este indus în mod artificial pentru a vă determina să acţionaţi într-un anume fel. În general, nu luaţi decizii pentru a scăpa de sentimentul de vină. Acceptaţi-l ca pe o componentă inevitabilă a firii umane, dar nu acţionaţi sub imperiul său.

19. Acţionaţi pe deplin conştient în toate situaţiile. Nu luaţi decizii doar pentru că „aşa trebuie” sau pentru că aşa v-a intrat în reflex. Încercaţi să vedeţi care anume reflexe corespund con- vingerilor dumneavoastră intime şi care v-au fost impuse prin diverse tehnici de manipulare.

20. Gândiţi-vă că, uneori, consecvenţa poate conduce la rigi- ditate. Dacă în urma unei analize detaşate vă daţi seama că aţi greşit, nu persistaţi în greşeală doar de dragul consecvenţei.

21. Autorităţile legitime trebuie respectate, dar cei care se erijează în autorităţi fără a avea legitimitate trebuie supuşi unei analize atente pentru a vedea care sunt interesele ascunse ce îi animă şi pentru a găsi calea de a-i respinge.

22. Vociferările sau reacţiile emoţionale nu sunt suficiente pentru contracararea actelor de inechitate sau de injustiţie. Pentru a lupta împotriva oricăror abuzuri trebuie să vă asumaţi deschis opţiunea şi să le înfruntaţi până la capăt, indiferent de consecinţe.

Lista prezentată mai sus conţine douăzeci şi două de sfaturi, însă ea constituie doar un început. O puteţi completa dumneavoastră înşivă cu concluziile proprii rezultate în urma observaţiilor din viaţa de zi cu zi. Apoi puteţi analiza din nou toate aceste metode, le puteţi practica, le puteţi perfecţiona, le puteţi adapta situaţiilor concrete în care vă aflaţi la un moment dat, le puteţi împărtăşi celor din jurul dumneavoastră sau le puteţi ignora. Alegerea vă aparţine…

Fragmente din cartea Tehnici de Manipulare de Bogdan Ficeac.




Despre autor

Preluare de la Blogul Conspiraţii şi Mistere
Free Web Hosting