Un altfel de război
Promotorii globalizării ne pregătesc o surpriză nuclearăMichel Chossudovsy este autorul best-sellerului internaţional "Globalizarea sărăciei" şi profesor de economie la Universitatea Ottawa, director al Centrului de Cercetări despre Globalizare www.globalresearch.ca şi colaborator la Encyclopaedia Britannica. Cel mai recent volum al său este "Războiul Americii cu Terorismul". În cele ce urmează am extras câteva pasaje din articolul său "Războiul nuclear împotriva Iranului" de la www.globalresearch.ca.
"Pregatirea unui adevărat război împotriva Iranului, în cursul căruia se vor folosi arme nucleare, a intrat în faza sa finală. Partenerii de coaliţie ai S.U.A. (printre care Israel si Turcia) se află într-o stare avansată cu pregătirile. Încă din ianuarie 2005 se desfăşoară numeroase exerciţii militare în acest sens. De partea cealaltă, forţele armate iraniene realizau importante manevre militare în Golful Persic în decembrie 2005, pentru preîntâmpinarea unui atac din partea Statelor Unite. Din primăvara anului 2005 asistăm la o intensă "navetă" diplomatică între cartierul general al NATO, Tel-Aviv, Ankara şi Washington.
Printre ultimile evenimente trebuie să menţionăm faptul că directorul CIA, Porter J. Goss, în timpul unei vizite la Ankara, i-a cerut primului ministru turc, Recep Erdogan, o susţinere politică şi logistică în vederea bombardării facilităţilor nucleare şi militare iraniene. De asemenea, Goss a mai cerut ca serviciile secrete turce să colaboreze special pentru pregatirea şi supravegherea operaţiunilor.
Cu puţin timp înainte de atacul său cerebral, Ariel Sharon a dat undă verde armatei israeliene pentru începerea atacurilor în martie 2006. Toţi înalţii responsabili israelieni sunt de acord că sfârşitul lunii martie 2006 reprezintă cel mai bun moment pentru atacarea Iranului. Proiectul militar susţinut de S.U.A. a fost aprobat de NATO dar nu se cunoaşte în ce fel se vor implica forţele Alianţei Nord-Atlantice în aceste atacuri.
Diferitele aspecte ale operaţiunilor militare arată că întreaga conducere revine comandamentului american iar operaţiunile vor fi coordonate de Pentagon şi de cartierul general US Strategic Command de la baza aeriana Offutt (Nebraska). Operaţiunile anunţate de Israel vor fi desfăşurate în strânsă colaborare cu Pentagonul. Structura comandamentului este centralizată, iar Washingtonul va fi cel care va decide declanşarea războiului.
Surse militare americane au confirmat că atacul împotriva Iranului va implica o desfăşurare impresionantă de forţe similară cu cea folosită împotriva Irakului în martie 2003.
Consens în favoarea unui război nuclear
În interiorul Uniunii Europene, nici-o personalitate politică nu s-a opus perspectivei loviturilor nucleare împotriva Iranului. Între Washington, Paris şi Berlin se desfăşoară încă consultări pe această temă. Deşi în cazul Irakului, Franţa şi Germania refuzaseră diplomatic invitaţia de a ajuta invazia americană, Washingtonul a obţinut acum un consens în privinţa Iranului atât în NATO cât şi în Consiliul de Securitate al ONU.
Acest consens se referă şi la un război nuclear ce ar putea afecta o mare parte a Orientului Apropiat şi Asiei Centrale. Mai mult, anumite ţări arabe limitrofe sunt azi partenere tacite la proiectul militar israeliano-american. În noiembrie 2004, cei mai înalţi comandanţi ai armatei israeliene s-au întâlnit la cartierul general NATO de la Bruxelles cu omologii lor din cele şase ţări riverane la Mediterana: Egipt, Iordania, Maroc, Tunisia, Algeria şi Mauritania. S-a semnat şi un protocol de acord între NATO şi Israel.
"Loviturile chirurgicale" vor fi prezentate comunităţii internationale ca o măsură de a împiedica Iranul să fabrice arme nucleare. Se va insista pe ideea că nu este un război, ci doar o operaţiune militară pentru menţinerea păcii prin bombardarea instalaţiilor nucleare iraniene.
Bombele nucleare nu reprezintă un pericol pentru populaţia civilă?
Operaţiunea militară prevede folosirea preventivă a armelor nucleare tactice. Acest proiect militar se sprijină pe doctrina războiului nuclear "preventiv", elaborat de Administratia Bush şi expus în Nuclear Posture Review din anul 2002.
Suntem martorii unei imense dezinformări mediatice menită pentru a disimula consecinţele devastatoare ale folosirii armelor nucleare împotriva Iranului, iar faptul că aceste "operaţii chirurgicale" vor fi nucleare nu face obiectul niciunei dezbateri. După decizia Senatului american din 2003, armele nucleare tactice (care sunt nişte mici bombe nucleare de putere redusă) de generaţie nouă sunt considerate "fără pericol pentru populaţia civilă" pentru că explodează sub pământ.
Graţie unei campanii abil orchestrate şi susţinute de aşa-zişi specialişti în materie, aceste mini-bombe nucleare sunt prezentate ca instrumente de pace şi nu de război! S-a autorizat folosirea lor pe câmpurile de luptă. Şi vor fi folosite în următoarea etapă a războiului american "împotriva terorismului", în paralel cu cele clasice.
Administraţia americană crede că aceste mini-bombe sunt mult mai eficiente decât armele nucleare clasice, în privinţa statelor vizate (Iran şi Coreea de Nord). Aceste arme nucleare sunt prezentate ca un mijloc de a menţine pacea şi de a evita victimele colaterale, cu toate că puterea unei asemenea bombe este comparabilă cu cea de la Hiroshima, fără a ţine cont de reziduurile radioactive potenţiale.Noua definiţie a armei nucleare a estompat diferenţa între arma clasică şi cea nucleară. Hans Kristensen de la Nuclear Information Project declară că "arma nucleară încetează să mai aparţina categoriei speciale, aceea de armă de ultimă instanţă, şi este privită acum ca o armă ca oricare alta".
Ne aflăm deci la un punct foarte important în istoria noastră pentru că s-a ajuns la folosirea unui război nuclear ca măsură de menţinere a păcii! Evident că fiecare bombă nucleară, de orice fel, reprezintă un potenţial holocaust: poate ucide oameni, poate distruge definitiv oraşe şi popoare întregi.
(continuare în partea a doua)
