Irealitatea realităţii
de prof. Aleksander SamarinMecanică cuantică, conştiinţă, realitate şi timp
Atunci când văd o persoană (sau când percep un obiect prin atingere, miros, etc.), am impresia că recunosc diverse manifestări ale fiinţei umane, dar în realitate percep un nor de atomi şi particule sub-atomice, care la rândul lor sunt manifestate ca rezultat al conştiinţei aşa cum a descoperit fizicianul David Bohm.
[Pentru mai multe detalii, consultaţi "Implicaţiile cuantice în variabile ascunse şi ordinea implicită" de David Bohm, editat la Hiley and Peat, London 1987, şi "Limbajul creierului" de Karl Pribram, tipărit la Wadsworth Publishing, California 1977]
Cunoscutul scriitor Carlos Castaneda, autor a câteva volume devenite best-seller, afirmă în "Povestiri despre putere" (editat de Simon şi Schuster, New York 1974 şi tradus în româneşte prin editura Rao): "Noi suntem cu toţii martori. Suntem conştiinţă. Nu suntem obiecte, nu avem materialitate. Nu avem limite. Acestea [limitele] sunt doar o descriere [iar eu aş adăuga: o decepţie] care a fost creată ca să ne ajute. Noi, sau mai degrabă mintea noastră, uităm că descrierea este doar o descriere şi astfel cădem cu totul în cursa unui cerc vicios din care ieşim foarte rar."O altă realitate
Un alt citat, din volumul "Universul holografic" de Michael Talbot, editat de Grafton Books, London 1991, ne ajută în continuare: "Una dintre cele mai uimitoare afirmaţii ale lui Bohm este că realitatea tangibilă din viaţa de zi cu zi este, de fapt, o iluzie, ca o imagine holografică. Dincolo de această iluzie, există o ordine mai ascunsă a existenţei, un nivel vast şi primordial al realităţii care creează toate obiectele şi aparenţele lumii noastre fizice". Mai mult, "schimbul constant şi dinamic dintre cele două nivele de ordine, explică modul în care o particulă, cum este electronul din cadrul atomului de pozitron, poate să-şi schimbe forma de la o particulă la alta. [..] Aşa se explică, de asemenea, şi cum de o particulă cuantică se poate manifesta în acelaşi timp ca particulă şi ca undă".
"Pentru Pribram, această sinteză l-a făcut să realizeze că lumea obiectivă nu există, cel puţin nu în modul în care suntem obişnuiţi să credem. În realitate, tot ceea ce există în această lume nu este decât un vast ocean de frecvenţe şi unde, iar această "realitate" nouă ne pare concretă, solidă şi tangibilă doar pentru că creierul nostru este capabil să transforme interior această holograma în pietre, beţişoare şi alte obiecte familiare care compun lumea noastră.Asta nu înseamnă că nu există ceaşca de ceai de pe masă sau nisipul de pe plajă. Înseamnă doar că ceaşca de ceai are două aspecte foarte diferite ale realităţii ei. Când este filtrată de "lentila" creierului nostru, ea se manifestă [este percepută] ca o ceaşcă. Dar dacă am reuşi să scăpăm de această lentilă, am reuşi să o percepem ca un model de interferenţă. Care dintre aceste două aspecte este real şi care este iluzie? Pentru Pribram, amândoua sunt reale, sau, dacă vreţi, niciunul nu este real".
Timpul conştient
Timpul este o parte integrantă a continuum-ului spaţio-temporal. Ceea ce percepem ca "mişcare a timpului" este în realitate o mişcare a diverselor procese fizice, mentale, etc. în acest spaţiu-timp. Percepem această mişcare sub forma unui pendul, ca vibraţie a atomilor dintr-un ceas atomic cu Cesiu, în mişcările planetare sau în dinamica impulsurilor nervoase din cadrul complexelor procese care au loc în creierul nostru.
În acest fel se creeaza noţiunea sau iluzia noastră despre "curgerea timpului". Alexis Carrel, laureat al premiului nobel, scria în cartea sa "Omul, necunoscutul" că există mai multe feluri de timp: fizic, interior, intrinsec, fiziologic şi psihologic. Desigur, nu timpul este cel care suferă transformări, ci cursul evenimentelor ce se derulează în spaţiu-timp. Acest fenomen este dramatic în experienţele numite "din preajma morţii", aşa cum au fost descrise de medicii Kubler-Ross, Moody şi Ring, ca să numim doar câţiva dintre cei mai cunoscuţi. În starea de moarte clinică, mulţi pacienţi îşi reamintesc complet întreaga viaţă într-o clipă. Exact, o viaţă întreagă este re-văzută într-o clipă.
Trecut şi viitor, simultan în prezent
Kenneth Ring descrie în lucrarea sa "Viaţa în preajma morţii - o investigaţie ştiinţifică a experientelor NDE" că "în această stare [de moarte clinică] pacientul percepe trecutul, prezentul şi viitorul ca îi când ar fi un singur prezent". Pentru mine este clar că s-a schimbat doar dinamica proceselor conştiente ale pacientului, nu şi timpul în sine.
Astfel, în continuumul spaţio-temporal ne mişcăm prin timp aşa cum ne mişcăm prin spaţiu, dar mereu în aceeaşi direcţie. Trecutul deja nu mai există pentru noi, este mort. Viitorul poate să aibă loc sau nu. Iar prezentul, această clipă este tranziţia, întâlnirea între trecut şi viitor (ambele inexistente de-facto). Prezentul are un obicei uluitor: de îndată ce spunem "Acum", clipa aceasta deja a dispărut, pierdută definitiv în trecut. Practic, ceea ce încercăm noi să "prindem" ca prezent, dispare continuu în trecut.Trecutul nu mai este, viitorul nu suntem siguri că va veni. Doar prezentul rămâne. De aceea el este cel mai important.
