Somnul raţiunii
Motto:"Visul pe care îl visezi de unul singur rămâne doar un vis.
Visul pe care îl visezi împreună cu alţii devine realitate."
Vechi proverb chinezesc
Acum ceva timp în urmă, un membru AIM m-a contactat, referitor la articolele mele anterioare cerându-mi detalii mai amănunţite vis-?-vis de filosofia mea de viaţă, dorind să afle mai detaliat modul meu de a încerca să privesc lumea cu alţi ochi, din alte puncte de vedere. Poate, din anumite considerente este corect, poate, din alte considerente, este greşit, poate este bine, poate este rău, cine poate spune? Am încercat să-mi exprim un punct de vedere şi atât: "Aşa văd eu lucrurile!".
Nu încerc să dau soluţii referitor la ceea ce ar trebui făcut, sau spus, sau întreprins, în contextul actual. De ce? Pentru că oricum ai privi lucrurile orice părere este subiectivă. De ce subiectivă? Simplu! Oricât de multe variabile ai încerca să introduci în ecuaţie, la sfârşit, când vei obţine rezultatul, vei constata că mai aveai câteva de care nu ai ţinut cont. Omul, prin natura sa divină, este o individualitate şi ca atare, aşa cum nu vom găsi doi oameni biologic perfect identici, aşa nu vom reuşi să găsim nici două conştiinţe perfect identice. Plecând de la aceste premize scriam:
"în principiu, fiecare îşi construieşte lumea în care trăieşte după propriile concepţii, idealuri, dorinţe, putere de înţelegere ... Nu există o lume absolută la care să te poţi raporta direct. De fapt cred că există, dar datorită închistării sociologice în care ne afundăm din ce în ce mai mult devine tot mai dificil să o putem conştientiza. Această lume se depărtează din ce în ce mai mult de noi, coordonatele tot mai relative ale binelui şi ale răului depind din ce în ce mai mult de situaţia în care individul este pus să discearnă. încearcă să priveşti lumea ca pe o iluzie proprie a fiecăruia dintre noi şi vei descoperi cele peste 5 miliarde de puncte de vedere despre care doream să vorbesc. Fiecare fiinţă umană este ceva unic în univers. încearcă să contemplezi această diversitate şi vei obţine o diversitate echivalentă de lumi paralele cu cel puţin tot atâtea puncte de intercomunicare. Când analizezi lumea, faptele, situaţiile, încearcă să le analizezi dintr-un punct neutru. Nu focaliza informatia printr-un filtru dogmatic, social, cultural, încearcă să înţelegi faptele aşa cum sunt ele, nu aşa cum te-au învăţat alţii să le priveşti. S-ar putea să descoperi o lume cu totul nouă, o lume foarte colorată, o lume care se desprinde net de cafeniul cotidian al vieţii obişnuite".
Răspunsul la acest paragraf a fost radical şi foarte vehement, fiindu-mi imputate: lipsa de interes faţă de politica mondială şi maşinaţiunile acesteia, lipsa de interes faţă de locuitorii ţărilor lumii a 3-a, mi s-a spus chiar că aş fi unul dintre cei aflaţi la cârma lumii, încercând să abat atenţia opiniei publice de la faptele reale.
îmi pare rău că asta s-a înţeles. Eu am dorit să exprim un alt punct de vedere. Chiar ne este atât de greu să încercăm să ne rupem puţin de cotidian şi să încercăm să găsim o altă latură a fiinţei umane? Chiar este atât de greu să încercăm să lăsăm liberul arbitru să iasă la suprafaţă?
De ce trebuie de fiecare dată să ne rezolvăm propria problemă prin sfaturile altora? Cu ce sunt unii mai apţi să dea sfaturi decât ceilalţi? De unde ştiu cei ce dau sfaturi ce doreşte într-adevăr cel sfătuit?
Ceea ce noi oamenii nu putem înţelege în lumea aceasta în care trăim este chiar faptul că nu ar trebui să trăim în dualitate. Dumnezeu este unul singur şi când a creat lumea a avut un singur scop şi la începuturi strămoşii noştri îl puteau distinge foarte clar. Noi oamenii, în inconştienţa noastră, revoltaţi că indepărtându-ne de Dumnezeu am început să nu-I mai înţelegem creaţia, am considerat că este de datoria noastră să creăm o lume duală, o lume în care legile divine erau puse la îndoială pentru a putea crea noi legi.
Astfel, am creat: o lume cu bine şi rău, şi aşa am inventat Diavolul, pentru a i se opune lui Dumnezeu, o lume cu lumină şi întuneric, şi aşa am inventat noaptea îndepărtându-ne de "lumină", pentru a ne acoperi fărădelegile, am inventat războiul pentru a putea da o nouă definiţie păcii, am inventat ura pentru a redefini dragostea, ne-am gândit: "cum ar fi dacă unul ar avea şi altul nu?" şi aşa am inventat sărăcia şi pentru că mai devreme inventasem ura şi războiul, am dat o nouă conotaţie sărăciei şi am ridicat-o la rangul de luptă de clasă.
Am creat timpul pentru a ne demonstra că nu suntem eterni şi astfel au derivat problemele legate de viata scurtă pe care o trăim, dezvoltând problema timpului prin termenul de grabă. Am inventat moartea pentru a putea transfigura sensul vieţii în ceva inutil, trecător şi incert, şi am inventat bătrâneţea pentru a ne aminti în fiecare zi că suntem din ce în ce mai aproape de moarte. Am inventat termenul de lene pentru a putea avea o justificare în necesitatea introducerii tehnologiei şi am creat termenul de serviciu pentru a putea dezvolta ideea în termenul de şomer.
Am creat şcolile, pentru a-i marginaliza pe cei ce gândeau altfel, descoperind termenul de prost, am inventat limbajul pentru a nu mai putea comunica direct cu natura şi astfel s-a inventat minciuna care, odată cu dezvoltarea scrisului s-a transformat în secrete. Am creat furtul, crima şi fărădelegile pentru a da o nouă conotaţie termenului de libertate şi am inventat închisorile, şcoli speciale de teorie şi practică "profesională", pentru a putea perpetua şi dezvolta acest concept nou. Am creat banii şi sistemul financiar pentru a putea pecetlui pe vecie toate aceste invenţii.
Fantastic, nu-i aşa? Odată omul era zeu. ştia că este o parte a creaţiei şi că întreaga creaţie este parte din el. Asta, din păcate, a fost odată. Acum... este un mit.Suntem obişnuiţi să căutăm mereu un vinovat pentru problemele noastre, să-l găsim, apoi, să-l facem să ne dea socoteală. Aceasta-i rânduiala. Este o rutină zilnică în care ne complacem necontenit. De ce oare? Ne-am obişnuit să ne simţim dominaţi. Aşteptăm tot timpul ca cineva să ne traseze o sarcină, fie el şef, patron, demnitar sau preşedinte, nu contează.
Tot ceea ce avem de făcut este să aşteptăm următoarea sarcină pe care bineînţeles o vom contesta vehement la momentul apariţiei, dar, încet încet, absorbiţi de sistemul social, o vom duce obedienţi la îndeplinire. în rest, dacă avem puţin timp liber, îl vom petrece uitându-ne avizi la televizor, sau citind un ziar de scandal, mâncând şi bând, bucurându-ne să putem deschide ochii în ziua următoare, în care, cu forţe proaspete, ne pregătim pentru următoarea sarcină.
Cu vreo 200 de ani în urmă, Francisco Goya avertiza: "Somnul raţiunii naşte monştri". Interesantă cugetare. Probabil că măcar puţin ar trebui să reflectăm asupra acestei afirmaţii. Proiectul Montauk a demonstrat ştiinţific faptul că, este nevoie de doar 100 de milisecunde de concentrare efectivă asupra unui gând pentru a-l materializa. Dacă ridici o problemă la gradul de obsesie universală nu ai putea crea acelaşi efect?
Să încercăm să rememorăm cazul Apollo 13, aprilie 1970, când la îndemnul preşedintelui Nixon, s-a organizat o rugăciune colectivă pentru aducerea astronauţilor înapoi pe pământ. Pe 17 aprilie, trei zile de la explozie, modulul lunar ameriza cu bine. Milioane de oameni au încercat să viseze acelaşi vis, iar visul a putut deveni realitate.
Cum ar fi un vis comun în care este război? Dar unul în care este criză? Dar unul în care este secetă? Un alt vis de visat este cel în care ameninţări de tot felul şi terori nebănuite ne aşteaptă la tot pasul. Să visăm despre criminalitate şi despre faptul că suntem săraci, să visăm despre epidemii virale şi despre boli necruţătoare. Să visăm despre distrugerea Pământului în scenarii apocaliptice. Să visăm la comete şi asteroizi care vor decima în secunde populaţia Pământului. Să visăm ... Să visăm în continuare ceea ce minţile noastre leneşe şi bolnave visează continuu. Să visăm tot ceea ce ni s-a întipărit adânc în conştiinţă. Să visăm şi să naştem .... Răul.
Să visăm aceste vise "frumoase" dar să nu ne mai lingem tânguitori rănile aşteptând nu ştiu ce miracol să ne salveze şi să ne scoată din somnul adormirii conştiinţei. Să visăm în continuare dar să nu ne mai plângem că nu mai găsim vinovaţi pe care să-i tragem la răspundere pentru tot ceea ce ni se întâmplă.
Am putea tot atât de bine, să ne trezim la realitate. Am putea conştientiza situaţia rigidă în care ne aflăm şi am putea să schimbăm lumea deschizându-ne larg ochii, inima şi sufletul. De ce nu am putea visa un vis comun în care tot ceea ce se întâmplă este invers faţă de cum se petrece? De ce când soarele începe să dogorească suntem siguri că va veni seceta? De ce când plouă abundent ştim sigur că vom fi inundaţi şi vor urma alunecări de teren? De ce aşteptăm cu nerăbdare hoţul să ne prade casa împânzind-o cu sisteme de securitate? De ce când ieşim pe stradă ne etalăm "calităţile" asteptând să fim jefuiţi? De ce să punem totdeauna răul în faţă? De ce să-i facem tot timpul vinovaţi pe alţii pentru eşecurile noastre? Oare chiar nu ne putem permite riscul de a ne asuma responsabilitatea?
Viitorul va decide pentru noi.
