Religie sau adevăr - partea II
Urmare din prima parteErezia a mers şi mai departe, atunci când omul, înebunit de plăcerile oferite de noua-i jucărie, tehnica, derivată directă şi funcţională a ştiinţei, înfrânt fiind în lupta cu natura, furios, cu orgoliul de mare stăpân redus la o mizeră existenţă efemeră, ridică ameninţător ochii către cer cerând socoteală Celui pe care-L dăduse uitării şi ale cărui legi universale, eterne şi imuabile fuseseră sfidate şi încălcate cu mare grosolănie.
Este trist faptul că iubirea este orbită de furie şi ură, este trist faptul că într-un secol al luminii orbecăim prin întunericul existenţei noastre anoste doar pentru simplul fapt că am uitat să deschidem ochii şi să privim. Ciclul nostru existenţial acasă-servici-acasă este o rutină zilnică searbădă şi anostă, deprinsă de la cele mai fragede vârste (acasă-grădiniţă-acasă, sau acasă-şcoală-acasă), prin care ne motivăm necesitatea naşterii ca indivizi. Considerăm că trebuie să muncim, să fim ocupaţi, să avem probleme, pentru că doar astfel putem aduce un oarecare folos comunităţii, familiei, nouă înşine, ridicându-ne existenţa la mizerul rang de necesitate.
Am învăţat să spunem trebuie: "trebuie să lucrez", "trebuie să rezolv", trebuie să ...", "trebuie să ...", dar din păcate, în tot acest iureş tumultos al vieţii supraaglomerate pe care o trăim, uităm adesea să iubim, să iertăm, să înţelegem, să credem, să ne rugăm şi mult prea multe altele, lucruri de bun simţ pe care odată, demult, ştiam să le facem. Poate că am şti să le mai facem şi acum, dar acum, nu prea mai are cine să ne îndrume către adevăr, pentru că adevăraţii cunoscători ai adevărului nu mai pot fi zăriţi prin tenebroasa negură a îndoielii.
Un adevărat cunoscător al adevărului nu deţine o diplomă de "Cunoscător al Adevărului" ştampilată, parafată, semnată, înregistrată, recunoscută de forumuri şi instituţii, biografie răsunătoare, materiale editate la edituri de renume, cont frumuşel, poziţie socială înaltă, etc., etc. Din punctul nostru obtuz de vedere, un adevărat cunoscător al adevărului este un "neica nimeni", un individ senil, care elucubrează aberaţii nonsensuale şi care are nesimţita pretenţie de a fi şi ascultat, darămite înţeles.
Dacă te mai gândeşti şi la multitudinea de aşa zişi "profeţi mincinoşi", şarlatani de doi bani, care exprimă bunătate şi candoare, întorcând apoi cu lopata profiturile obţinute de pe seama credulilor, îţi pui întrebarea: "Oare mai există adevăraţii cunoscători ai adevărului?". Da, există! Există aşa cum au existat, şi există aşa cum vor mai exista. Existenţa este o stare în care nonexistenţa nu poate exista atâta timp cât existenţa există. în momentul în care nonexistenţa pune stăpânire pe existenţă este foarte simplu de înţeles că Dumnezeu "şi-a strâns jucăriile şi a plecat".
Dar, având în vedere că Dumnezeu a realizat o creaţie eternă, veşnică şi perfectă, cum putem ceda nonexistenţei locul existenţei, atât timp, cât existenţa este cea care pune totul în mişcare? Simplu! Prin ignoranţă! Prin ignoranţa noastră şi a celor care ne sunt îndrumători, modele, prieteni, învăţători. Un adevărat cunoscător al adevărului, cel ce poate călăuzi spiritul către aspiraţiile divine trebuie simţit. El nu se va recomanda, nu va lăsa o carte de vizită sau un curriculum vitae aşteptând să fie contactat de doritori, nu va apărea pe ecranul televizorului rostind cuvinte pompoase însoţite de gesturi iluzionistice, îmbrăcat în haine aristocratice. Asemeni apostolilor, cei ce-l vor simţi îl vor urma. Cei ce-i vor ignora prezenţa difuz-diafană în negura tumultoasă a stresului cotidian nici nu vor afla cât de aproape au fost de el, deoarece, datorită obscurităţii nonexistenţiale profunde, acceptarea existenţei devine un calvar prea greu de acceptat.
35. A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui.
36. şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu!
37. şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus.
38. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis:
Rabi (care se tâlcuieşte: învăţătorule), unde locuieşti?
39. El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia;
şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea.
(Ioan 1:35-39)
Într-unul dintre tratatele de alchimie se spunea: "Arta (practicarea alchimiei) este pentru cei bogaţi". Gândind nonexistenţialist, având în vedere tot instrumentarul de laborator, cuptoare, substanţe, documentaţie, spaţii pentru toate acestea şi mai ales timp, mult timp la dispoziţie pentru a putea să urmăreşti definirea şi concretizarea artei, primul impuls certifică expresia literară: "Da! Pentru a putea desăvârşii arta, trebuie într-adevăr să ai bani, mulţi bani, astfel încât să poţi avea un domeniu, liniştit, departe de ochii curioşilor, servitori care să-l întreţină, asistenţi şi tot ce-ti mai trebuie, pentru a te putea ocupa de ale tale fără nicio grijă."
Literar, corect. Dar, pe de-o parte, ceea ce nu au înţeles mulţi, poate cel mai tăinuit secret al alchimiei, a fost că bogăţia nu se referă la bogăţia materială, ci la bogăţia spirituală. Arta este doar pentru cei cu un nivel spiritual ridicat, nu pentru tot profanul. Arta nu este pentru cei ce confundă nonexistenţa obscură a irealităţii cotidiene cu existenţa nemărginită a spiritului divin. însuşi procesul de obţinere al "Pietrei Filosofale", nu presupune arderea, distilarea, calcinarea, putrefacţia, ... materiei sub difertite forme, ci stadiile prin care iniţiatul trebuie să-şi transpună sufletul pentru a ajunge la definirea perfecţiunii şi obţinerea purităţii divine a unui adevărat maestru, aceasta fiind adevărata "Piatră Filosofală".
Pe de altă parte însă, dacă ar fi să analizăm şi caracteristicile societăţii în care trăim, deoarece suntem parte integrantă a acesteia, cel puţin până la un moment dat, necesitatea unei oarecare averi materiale, chiar şi mai modestă, se impune, deoarece aflarea "Pietrei" se poate face doar prin detaşarea de grijile şi problemele cotidiene care în marea lor majoritate se reduc la bani. Dar, de multe ori, destul de uşor principiile unei vieţi boeme, lipsite de griji materiale, a subminat, prin anturajele sale, dorinţa de înălţare spirituală iniţială.
Adevăratul adevăr, existenţa existenţei şi irealitatea inexistenţei ambigue, sunt câteva principii la definirea cărora se poate ajunge doar prin apelarea la minimul bun simţ al subiectului. încercând să privim realitatea iraţională a inexistenţei obscure prin prisma adevărului existenţial, poate vom reuşi transmutarea alchimică a propriilor noastre emoţii obţinând nu elixiruri sau pietre filosofale, ci doar dragoste în loc de ură, împăcare în loc de răzbunare, adevăr în loc de minciună, înţelegere în loc de discordie, pace în loc de război şi de ce nu, o lume mai bună în locul celei actuale.
Întorcându-mă la cuvintele lui Andree Malraux şi încercând să dau un verdict, aş încerca să spun: Secolul XXI va fi într-adevăr religios doar dacă ne vom putea ridica sufletul deasupra oceanului ignoranţei, peste norii denşi şi grei ai incertitudinii, privind în zare către lumina călăuzitoare a farului divin care străluceşte pentru noi în întunericul abisal al neputinţei.
