2012 - Omenirea ?ncotro?
De această dată nu aş fi dorit să scriu încă un articol propriu zis, vroiam doar să încerc o referire la două cărţi pe care le-am primit în format electronic şi pe care, după ce le-am citit, şi, aşa cum cred că şi autoarea îşi doreşte prin mesajul transmis în acestea, voi încerca la rându-mi să le fac cunoscute şi eu mai departe către mulţi alţi cititori. Deoarece însă redacţia AIM cere minim 900 de cuvinte pe articol, voi încerca să dezvolt o mică introducere în acest subiect sensibil, după care vă voi invita la lecturarea celor două texte, urmată apoi de reflectare şi meditaţie.Aşa cum cred că destul de mulţi ştiu deja, calendarul stăbunilor Maiaşi, dar mai ales al străbunilor noştri Daci, despre acesta din urmă fie vorba între noi nu se prea doreşte a se vorbi, se opresc fatidic, brusc şi fără tăgadă, în data de 21 decembrie 2012. Este sfârşitul, finalul, capătul de linie? Sau un nou început? Ambele? Poate fi un final măreţ precedat de o triere a sufletelor urmat apoi de ceva mult mai măreţ?
Suntem singuri în univers sau mai există şi alte rase? Cine sunt reptilienii despre care se tot vorbeşte pe ascuns? Suntem Inuaky, sau suntem Anunnaky? Cine sunt cei buni şi cine sunt cei răi? Care este preţul vieţii noastre? Ce implică să fi bun? Ce implică să fi rău? Multe întrebări, multe răspunsuri, multe sunt căile deschise în faţa minţilor noastre ostenite de prea multe întâmplări cotidiene şi probleme existenţiale mărunte. Adevărul întotdeauna iese la iveală, chiar dacă aceasta înseamnă ani, decenii, sau chiar secole.
Toate lucrurile, atât bune, cât şi rele, au un timp al lor. Fac parte din Lege şi acest lucru nu poate şi nu trebuie forţat sau încetinit. înainte vreme, încercând să dăm sens lucrurilor, când nu simţeam că stăpânim prea bine dezvoltarea ulterioară a unui anumit subiect, din ignoranţă, sau din frică, îl denumeam generic EREZIE. Mai apoi, sătui de atâta erezie am descoperit ştiinţa, metoda prin care am început să uităm încet-încet de Dumnezeu numindu-ne stăpânii lumii, tratând fenomenele ca legi, legile ca întâmplări, sau variabile probabilistice şi Creaţia ca evoluţie. De fapt ştiinţa este cea mai mare erezie a tuturor timpurilor pentru că, în abordarea ei, aceasta l-a îndepărtat pe om de Dumnezeu, transformându-l din cea mai minunată fiinţă a Creaţiei într-un sclav obtuz şi mai cu seamă ignorant.
De multe ori, Timpul trece pe lângă noi. Ne acordă atenţia cuvenită dar nu ne obligă să îl băgăm în seamă. Timpul este o măsură a totului, însă natura Timpului este nemăsurabilă. De fapt timpul este etern, asemeni spaţiului care îl însoţeşte. Doar manifestarea timpului este curgătoare.
Închid aici această paranteză, întorcându-mă de fapt la subiectul articolului. Din punctul meu de vedere, încerc să privesc detaşat acest subiect al trecerii dintre ere, astfel încât să nu provoc modificări esenţiale ale viitorului prin forme-gând negative proiectate în spaţiul astral. Încerc să rămân doar un observator atent al evenimentelor fără a-mi implica negativ energiile emoţionale în desfăşurarea acestora.
Poate că este cazul să reflectăm mai mult şi să încercăm să nu ne lăsăm pur şi simplu duşi de val. Să încercăm oarecum să înotăm puţin şi contra curentului pentru a avea o fărâmă de timp necesar evaluării situaţiei. Cred că merită încercată şi această variantă.
Începutul de secol XXI aduce cu sine întrebări fundamentale:- 2012 un sfârşit?
- 2012 un nou început?
Sunt întrebări care frământă această lume a începutului de mileniu III. Ambele variante de răspuns aş spune sunt adevărate. Sfârşim pentru a începe, sau începem de unde am sfârşit.
Asemeni mitului păsării Phoenix, ardem pentru a renaşte din propria cenuşă. Mai puri, mai curaţi, complet transformaţi, mai strălucitori şi poate mult mai responsabili.
Saltul între ere a constituit şi mai constituie încă marele mister al acestui secol frământat. Ne pregătim să încheiem o eră, era obedienţei, a nepăsării, a urii şi a deznădejdii, purificându-ne sufletele pentru a putea păşi în noua eră, o eră a iubirii de oameni şi mai ales de Dumnezeu, o eră a credinţei şi a înălţării.
Într-un articol precedent îmi încheiam pledoaria spunând: "Secolul XXI va fi într-adevăr religios doar dacă ne vom putea ridica sufletul deasupra oceanului ignoranţei, peste norii denşi şi grei ai incertitudinii, privind în zare către lumina călăuzitoare a farului divin care străluceşte pentru noi în întunericul abisal al neputinţei.". Cred că aceste vremuri sunt aproape şi omenirea trebuie să decidă de partea cui va fi: a întunericului, sau a luminii.
A continua să trăim în nepăsare echivalează cu a trăi morţi. Cred că măcar în ceasul al XII-lea merită să facem efortul de a conştietiza că suntem ceea ce suntem, suntem fii şi fiice ai/ale lui Dumnezeu, creaţi special pentru acest Pământ, pentru a desăvârşi însăşi creaţia Divină.
Poate pentru unii sunt cuvinte prea grele, poate pentru unii sunt simple vorbe în vânt. Eu îndemn către reflecţie şi către meditare. Ascultă-ţi sufletul, deschide-ţi inima şi caută în interiorul tău OMUL din tine. Ajută-l să iasă la suprafaţă, să se manifeste în desăvârşirea sa deplină şi prin manifestarea sa să poată aduce la manifestare minunile Creaţiei Divine.
Vă invit să descoperiţi lumea de la trecerea dintre ere în volumele Aryanei Havah:
"Inuaki, reptilianul din mine"
şi
"Viaţa pe Pământ ... încotro?"
În http://www.orice.org/Pagini/Biblioteca/Pag_Biblioteca.html
Alături de alte câteva titluri care mi-au părut interesante. Vă urez o lectură plăcută.
În speranţa că vom fi împreună şi după marea trecere dintre ere. Fie ca Dumnezeu să îşi reverse lumina călăuzitoare peste sufletele noastre împovărate, iar noi să o putem percepe şi să o primim pentru a ne putea înălţa inimile către EL.
