Drumul spre fericire (2)
Continuare din prima parteAcum, să revenim din nou către fericire. V-am vorbit deja despre legea afinitătii. Veti vedea că ceea ce urmează să vă revelez este foarte stiintific - e bazat pe legi imuabile, pe care oricine poate să le cunoască; e bazat pe afinitate.
Ce este afinitatea? Afinitatea este a trăi un unison - un trup, o fiintă, o creatură -, de a trăi la unison unul cu altul; de a face schimburi, de a întelege, de a se uni, de a se amesteca, adică: de a vibra la unison, de a avea o afinitate spre a putea fi împreună.Si-acum, putem vedea aceasta în toate domeniile. Dar în toate domeniile! Si asta este foarte important, joacă un rol foarte important: aceasta vă poate duce în timp la regiuni mult mai îndepărtate si mai dificil de înteles.
Mai întâi de toate, stiind aceasta, ehei..., asta explică pentru ce criminalii se caută, se regăsesc, se pun în coniventă, se adună împreună, se pun de acord si fac lucruri criminale. Iar oamenii virtuosi au si ei o afinitate între ei, adică de a se aduna, de a se căuta, de a face ceva împreună.
Deci: cei care au iubire, au o afinitate cu toti cei care au si ei iubire; cei care au puritate sunt în afinitate cu toate creaturile din uivers care au puritate; si la fel se întâmplă cu toate celelalte; dar cu toate celelalte! Însă asta ar fi prea lung de explicat. Puteti însă să o faceti voi însivă. Si-atunci, cum mai rămâne cu fericirea? Aaa..., acestea ne vor ajuta să întelegem.
Pentru a avea această fericire pe care noi o căutăm - care e durabilă - trebuie să căutăm si să ne legăm de acele creaturi care au ele însele, fără încetare, această fericire.
Si care sunt acele creaturi care au neîntrerupt această fericire? - Sunt creaturile care nu prea sunt pe pământ... Pentru că, asta e, pământul e un loc unde totul e variabil, nimic nu e stabil.
Acum, pentru a intra în acest domeniu al stabilitătii si invariabilitătii lucrurilor ce durează vesnic, trebuie să ne legăm cu aceste creatruri care sunt eterne. Si vom vedea acum, înaintând în căutările noastre, vom afla că, începând cu marii maestrii - ei au fericirea, dar adesea de o manieră nu întru totul stabilă, pentru că ei sunt totusi pe pământ, ei au totusi relatii cu oamenii, si adesea oamenii le aduc multă tristete, multă supărare, multe greutăti, si, din timp în timp, ei simt aceste greutăti, aceste maladii, aceste tristeti (bineînteles însă că ei pot remedia această stare, pot să se debaraseze complet si să reintre în această fericire pe care ei au aflat-o, si care stiu pe ce anume se bazează) -, începând deci cu îngerii fericirea e stabilă. Îngerii, care trăiesc în fericire, nu cunosc suferinta, necazurile, tristetea.
Iată niste lucruri pe care nici chiar crestinii nu le stiu: îngerii sunt creaturi care nu cunosc suferinta. Ei sunt pregătiti de o asa manieră cu puritatea, încât nu cunosc durerile si suferintele, chiar dacă adesea unii reclamă, cer mai-marelui lor din cer să se reîncarneze, ca să cunoască si ei ce înseamnă lumea oamenilor. Si astfel, pe pământ, încep si ei să simtă suferinta, durerea... În vreme ce, mergând mai departe, cu arhanghelii si cu domniile, starea de fericire creste din ce în ce mai mult, se intensifică până chiar la acel grad la care ea nu mai poate fi suportată.
Au fost totusi sfinti, profeti, initiati care au căzut în extaz. Eee..., asta făcea ca totul să strălucească orbitor; era nespus de dificil de suportat această stare de extaz: totul era strălucitor înlăuntru, totul vibra la unison cu cerul - chiar sângerau, plângeau, cădeau la pământ, într-atât era de insuportabilă fericirea.
Si chiar, vă spuneam odată mai demult, ei bine fratii mei si surorile mele, vă spuneam: cunoasteti suferinta, cunoasteti durerile, tristetile, angoasele, bolile, necazurile; dar nu sunteti încă pregătiti pentru fericire. La orice nefericire, veti rezista. Ce ti-e si cu fiinta umană! Însă oamenii nu sunt pregătiti să reziste bucuriei si fericirii!... De ce? - Pentru că n-au avut prilejul să se aclimatizeze, să se întărească, să se facă rezistenti; astfel că, dacă ar fi să le vină odată o bucurie sau o fericire de felul acesta, ei ar putea chiar si muri.
Iată, vă voi da un exemplu: câte mame cărora li s-a spus că si-au pierdut copiii în timpul războiului, si care plângeau si erau nefericite, nu au murit când au aflat că fiii lor era totusi în viată?! Da. Pentru aceasta, în astfel de cazuri, cei care cunosc oamenii, le pregătesc spunându-le tot felul de povesti: că de fapt n-a murit; că ar mai fi ceva vesti de la el; că-i rănit; că-i pe moarte etc. - ca să le pregătească, pentru ca la sfârsit, după ce lucrurile se limpezesc, ea să nu moară.
Iată, deci, că cele ce v-am spus sunt adevărate. La fel si voi, dacă veti cere lumina cerească, fericirea cerească, bucuria si dragostea cerească, ati fi morti dacă le-ati primi. De ce? - Pentru că nu sunteti pregătiti să rezistati, să suporati intensitatea acestei puteri ceresti. Pentru aceasta trebuie să ne pregătim. Trebuiesc ani si ani pentru ca organismul să se pregătească.
Să luăm, dacă vreti, cazul meu. Eu n-am avut nici un învătător spiriual, si pe la 14-15 ani am tot dat peste cărti si cărti: Yoga Ramacharaka - care explică cum să respiri pentru a obtine una sau alta. Si am făcut si eu; depăseam limitele obisnuite, mâncam foarte putin, ieseam foarte putin etc. Dar, în felul ăsta, m-am îmbolnăvit de moarte.
Da, pentru că lumina si focul pe care mi le-am atras prin respiratie, prin meditatie, prin concentrare, fără să am un ghid spiritual care să mă îndrume, care să-mi pună măsură în ceea ce făceam, care să mă mai «calmeze», ei bine, m-am îmbolnăvit de moarte. Si îmi asteptam realmente moartea. Iar eu, e curios!, nu ceream decât cărti, să mi se cumpere cărti: cărti, cărti, cărti.
Mi se cumpărau cărti, iar eu le puneam la cap, le atingeam, si asta m-a vindecat: cărtile. Cu această singură specificatie: că deliram - era deja un delir [râsete]. Da, da - de ce atâtea cărti dacă nu puteam să le citesc? Da, dar asta a fost. Dup-aceea, bineînteles, am pus mai multă măsură, dar, totusi, totusi, totusi, adesea aceleasi lucruri care se repetă în mine, si, una peste alta, am înclinat spre mai multă ratiune! Altfel, fără îndoială, as fi ars ca o flacără în fata voastră.
Pentru aceasta deci, trebuie să ne pregătim. Vedeti acum că nu stiti ce înseamnă fericirea? Daa, micile bucurii pe care le-ati avut cândva. Bine, dar astea nu se numesc fericire! Adevărata fericire e să te simti fuzionat cu sufletul universal, cu fiinta universală; să trăiesti, să te unesti, să te pierzi în sufletul universal. Da, dar pentru a avea posibilitatea de a rezista, pentru a avea constiinta vie, pentru a nu muri, trebuie pregătit corpul fizic - pentru că corpul fizic nu este pregătit să vibreze în acest unison. Trebuiesc deci schimbate particulele lui: schimbati atomii, elecronii; trebuiesc schimbate cu altele care sunt mai capabile de a vibra la unison. Dar oamenii sunt ignoranti. Ei nu stiu toate aceste lucruri. Si pentru aceasta îi ajung nefericiri.
Ce este fericirea (bonheure) si ce este nefericirea (malheure)? Fericirea este un «ceas bun» (bonne heure). Dar un ceas (heure) de «bine» (bon) care mă face «fericit» înseamnă că am ales un ceas (heure) care e foarte nefericit (malheureuse). Când zic "am o fericire", asta vrea să însemne că am picat pe un ceas care e fatidic, care e benefic astrologic. Da, da, vedeti, în trecut cei vechi stiau anumite lucruri: stiau că dacă vor alege un moment care nu e armonios în cer, vor avea necazuri, nefericiri - pentru că au ales un ceas care nu e bun, un ceas rău (une mal heure).
Acum, să mergem mai departe.
Pentru a cunoaste adevărata fericire - cea care vine de sus - trebuie să o pregătim aici jos, în noi, înlăuntrul nostru. Altfel, fericirea va rămânea sus, si nu vom avea niciodată idee măcar de ceea ce înseamnă adevărata fericire.
Ei bine, fericirea este o vibrare la unison cu sufletul universal - pentru că sufletul universal nu e niciodată nefericit. Si, chiar, în ciuda nefericirilor, suferintelor, bolilor oamenilor, el este peste tot pentru a-i ajuta, pentru a-i penetra, pentru a-i vindeca. El este de o lumină si de o puritate neînchipuite. El nu este împovărat, nu este întristat - din cauza puritătii si înăltimii sale.
Iată pentru ce singurul care nu e nefericit este Domnul. Chiar dacă se explică din când în când prin biserici că Bunul Dumnezeu este foarte nefericit să vadă cât de răi, criminali, nedrepti, bădărani sunt oamenii, eu însă nu cred. Domnul nu este niciodată nefericit.
Pentru că dacă El ar fi nefericit precum oamenii, asta ar însemna că El nu-i perfect, că-i lipseste ceva: în organismul Său, în trupul Său, în plămânul Său etc., El ar avea ceva care nu-i dintr-o materie bună. Si-atunci nu-i Bunătatea. Da, este absolut imposibil ca Dumnezeu să fie nefericit.
Acum, pentru a cunoaste adevărata fericire, trebuie străduintă: trebuiesc înlocuite - zi de zi - vechile particule, care sunt mucegăite, care sunt dezgustătoare, care sunt murdare, care sunt necurate. Trebuiesc îndepărtate, înlocuindu-le. Pentru că dacă veti vrea să le îndepărtati pur si simplu, ele nu vor pleca - pentru că sunt tenace, se cramponează.
Pentru că oamenii care nu stiu cum să se debaraseze de ele, sunt de fapt fără încetare cu vechile particule, cu vechile clisee, cu vechile dorinti, cu vechile momeli si pofte, care durează toată viata. Si chiar când vor veni într-o nouă reîncarnare, asta va continua.
Trebuie deci să le înlocuiască cu altele noi - o, iată, aceasta oamenii nu au învătat-o, este nou: să le înlocuiască. Ei bine, când le înlocuiesti, ele se duc singure - pentru că ele stiu că noile venite sunt mai puternice, mai magnifice, mai minunate, mai vibrante ca ele, si asa capitulează. Altminteri, ele rezistă.
Continuare în partea a treia
