Civilizaţii extraterestre - realitate sau mit?
Motto:Dacă poţi crede doar ceea ce vezi, simţi, atingi, auzi sau miroşi,
Asta nu înseamnă că tot ceea ce nu poţi distinge nu există cu adevărat.
Trăim închistaţi în universul nostru propriu, creat asemeni dorinţelor, năzuinţelor şi idealurilor noastre, un univers adaptaţional, convergent, populat cu miresmele zilei şi fantasmele nopţii, definit, creat şi întreţinut astfel încât să nu ne lipsească nimic, să avem tot ceea ce ne-ar face pe deplin fericiţi şi mulţumiţi de un trai tihnit, fără alte frământări în afara celor cotidiene.
O criză, o demonstraţie, un conflict armat, o ceartă între vecini, staruri, oameni de afaceri sau altele de genul acesta ne pastelează cu picanterii mărunte, de doi bani, viaţa cotidiană şi ne aduc un "plus" de interes faţă de traiul din ce în ce mai tehnologizat, ferindu-ne de exacerbarea necontrolată a întrebărilor capitale.
Pe de altă parte, societatea, în căutarea noilor deziderate existenţiale, încearcă să emită teorii cât mai plauzibile ştiinţific posibil pentru a putea demonstra apariţia, dezvoltarea şi evoluţia vieţii pe Pământ.
Totodată însă, în concordanţă cu cercetarea apariţiei, se cercetează şi problema dispariţiei rasei umane şi implicit a vieţii planetare, într-un viitor parcă mult prea incert şi mult prea îndepărtat.
Chiar ne interesează la ora actuală ce se va întâmpla peste 4-5 miliarde de ani cu Soarele, Pământul, sau oricare altă planetă a Sistemului Solar, având în vedere că, după datele ştiinţifice actuale acum doar 2 milioane de ani nu eram decât nişte maimuţe ceva mai răsărite?
Dacă în două milioane de ani, asta dacă ar fi să ţinem cont de teoria evoluţionistă, ne-am transformat din Homo Habilis în Homo Sapiens Sapiens, iar Homo Sapiens Sapiens după o sută de mii de ani devine omul modern, civilizat, care în ultimul secol evoluează de la opaiţ şi călărit la tehnologie spaţială, lasere şi supercomputere, parerea mea este că această societate, ori este sortită pieirii în viitoarele decenii, ori unei evoluţii spectaculoase.
Atunci îmi pun întrebarea: "De ce trebuie să ne facem acum probleme pentru ce se va întâmpla peste 4-5 miliarde de ani, dacă saltul evolutiv spectaculos al tehnologiei se referă la doar câteva secole amărâte?" Ce importanţă are o secundă într-un interval de timp de cinci zile? Aberant şi fără sens, nu-i aşa?
Căutarea vieţii extraterestre reprezintă deasemenea o mare piatră de încercare pentru filosofia ştiinţifică modernă. Tendinţa expansionit-acaparatoare demonstrată de-alungul veacurilor de civilizaţia umană pe propria planetă, în propriul habitat, începe să capete noi conotaţii în ultimele decenii, vizând depăşirea limitelor planetare. Dacă în urmă cu un mileniu civilizaţia se limita la continentul Eurasiatic şi la Africa, după doar câteva secole îşi îndreaptă atenţia către nou descoperitul continent American şi către Australia.
După alte câteva secole, tendinţele expansioniste se îndreaptă către spaţiul interplanetar, ţintind către planetele Sistemului Solar şi chiar mai departe. Este corect oare ca după ce ţi-ai bătut joc de o întreagă planetă să treci la următoarea?
Poate că undeva în străfundurile noastre acel sânge cotropitor de annunaky îşi face simţită prezenţa în modul acesta de gândire. Este doar o părere, însă dorinţa o avem, există şi ne aparţine tuturor. Marele noroc este că deocamdată mijloacele lipsesc, sau poate că există, dar încă nu suntem pregătiţi să o facem.
De ani de zile se investesc miliarde şi miliarde de dolari în programe de cercetare spaţială în încercarea de detectare a vieţii extraterestre, însă, spun ei, deocamdată, fără niciun rezultat. Pe Pământ însă, sub ochii noştrii, fenomenologia OZN ia din ce în ce mai multă amploare.
Căutăm civilizaţiile extraterestre aflate la mii de ani lumină de noi, însă în momentul în care este anunţat un fenomen OZN toată lumea înebuneşte şi se găsesc rapid explicaţii care demonstrează caracterul natural al acestuia, eroarea umană, diverse distorsiuni ale unor aparate de zbor normale din cauze atmosferice, perturbaţii de câmp magnetic terestru, sau alte asemenea explicatii "ştiinţifice" care au rolul de a trece în uitare faptul în sine.
Mai mult, se studiază scenarii plauzibile în eventualitatea descoperirii unei planete locuibile. Cum ar putea arăta vecinii noştii de la mii de ani lumină depărtare? Un singur ochi, fără cap, trei mâini, etc, etc. V-aţi pus vreodată întrebarea: "Dacă vecinii noştri ne-ar fi chiar "vecini"?" Cine contestă faptul că ar exista viaţă pe Marte? Evident, cei care caută viaţă la mii de ani lumină depărtare.
Cine contestă faptul că "vecinii" noştri ar putea semăna foarte bine cu noi? Bine înţeles că aceeiaşi. Dacă cineva, o altă civilizaţie extraterestră în speţă, ar trimite o sondă spaţială pe Pământ şi ar programa-o să aterizeze în Sahara, prin care s-ar plimba un an, doi, trimiţând acasă doar imagini cu dune, soare arzător şi vânturi pline de nisip, care ar putea fi opinia vecinilor noştri de dincolo de spaţiu? O planetă aridă, lipsită de viaţă, stearpă, improprie vieţii. Cam aşa arată şi Marte. Nu-i aşa?
Peste tot pe planetă ne sunt prezentate mai mult sau mai puţin stilizat nave spaţiale, cosmonauţi, aero sau cosmodromuri, istorisiri despre fiinţe din spaţiu şi minunatele lor maşini zburătoare. Peste tot în lume însă se spune că acestea sunt doar rodul imaginaţiei unor artişti antici şi doar atât. Există multe construcţii a căror realizare este aproape imposibilă chiar şi astăzi. Sau posibilă azi doar prin utilizarea tehnicii de ultimă generaţie.
Cum poţi alinia o construcţie perfect cu un anumit reper, cu toleranţe de câteva zecimi sau sutimi de grad, utilizând în locul teodolitului şi a tehnologiei GPS, compasul, rigla şi o sfoară de cânepă sau bumbac? Chiar şi tramsportul miilor de tone de blocuri de piatră de-alungul întregii lumi este o sarcină mult prea complicată pentru nişte fiinţe neajutorate care se bazează doar pe forţele proprii.
Cum poţi trasa desene de zeci sau sute de metri pătraţi fără a avea o coordonare aeriană şi la ce ţi-ar folosi dacă nu le-ai putea privi din aer niciodată? Cum poţi avea cunoştinţe avansate, care rivalizează cu cele actuale, despre constelaţii, stele, sau sisteme planetare, dacă nu ai acces decât la simpla ta privire de muritor, fără a fi auzit măcar de lunetă sau telescop?
De unde ştiau acum două-trei mii de ani înaintaşii noştrii care este deosebirea între stele şi planete? Chiar trebuie să credem la nesfârşit că erau doar nişte ignoranţi proşti şi nimic mai mult? Că totul este doar coincidenţă şi simplă potrivire? Poate că ar trebui să reflectăm mult mai mult asupra acestor probleme.
Acum ceva timp în urmă, s-a emis o teorie, culmea, susţinută ştiinţific şi argumentată, referitor la întrebarea: "De ce aztecii nu s-au pregătit din timp pentru venirea conquistadorilor, fiind luaţi pe nepregătite, având în vedere că venind pe mare puteau fi reperaţi de departe?" răspunsul a fost că, neavând cunoştinţă de existenţa corăbiilor, ca obiecte, aceasta fiind ceva absolut nou pentru ei, creierul lor nu a putut da o interpretare pertinentă imaginilor primite prin intermediul retinei, astfel încât corăbiile spaniolilor nu apăreau în peisajul marin ci doar valurile create de către acestea.
Valurile au fost elementele pe care creierul lor era capabil de a le procesa ca şi informaţie, pentru a putea crea o imagine pertinentă. Se spune că doar marii preoţi au putut avea o imagine clară asupra fenomenului, pe când ceilalţi, căutau pe întinsul oceanului un duşman invizibil. Informaţia a putut fi procesată cu adevărat deabia după debarcare, când din corăbii au coborât oamenii, forme pentru care în creierul aztec exista o corespondenţă posibilă.
Teoria despre care vorbesc a fost demonstrată şi confirmată ştiinţific în urma studiilor realizate de către mari centre de cercetare din lume. încercăm să extrapolăm puţin această teorie dincolo de stratosferă? Dacă ni se spune şi ni se repetă că toate planetele sistemului solar sunt aride, unele prea fierbinţi, altele prea reci, că logic nu avem vecini în sistemul solar, că nu există "farfurii zburătoare" şi nici extratereştrii, chiar credeţi că dacă vă uitaţi prin telescop vedeţi marţienii?
Nu, deoarece creierul nostru a fost obligat să înveţe să proceseze un cu totul alt tip de informaţie decât cea reală. în faţa unei posibile întâlniri de gradul III suntem asemeni aztecilor în faţa corăbiilor conquistadorilor spanioli. Orbi. Nu vom fi în stare să vedem "vizitatorii" deoarece creierul nostru nu va putea procesa o astfel de informaţie şi o va ignora, înfăţişându-ne doar mediul înconjurător.
Cum vi se pare această ipoteză? Pentru mine unul reprezintă o realitate terifiantă, în care suntem prinşi ca într-un cerc vicios între un progres tehnologic exploziv şi întrebările existenţiale fără răspuns. De unde venim? încotro ne îndreptăm? Cine este lângă noi? şi poate cea mai adâncă şi mai misterioasă întrebare: "De fapt, cine suntem?"
Personal cred că, aşa cum scrie şi în vechile texte, răspunsurile sunt în noi. Trebuie doar să învăţăm să privim din nou înăuntrul nostru cu încredere. Cred că trebuie să ne deschidem mult mai mult sufletul şi să privim prin el încercând să desluşim misterele lumii. în mult prea multe cazuri teorii antice, străvechi, considerate prostii, dogme sau fantasmagorii, au ajuns să fie demonstrate ştiinţific, înlăturând astfel decenii de luptă asiduă dusă pentru combaterea lor.
S-ar putea să ne găsim la începutul unei noi ere, o eră a redescoperirii de sine şi a reorientării către Dumnezeu şi către legile sale imuabile. Omul este un mare creator de legi. Este o activitate pe care o desfăşoară cu o plăcere şi o frenezie nebună deoarece fiecare lege înseamnă de fapt un avantaj pentru unii în dezavantajul celorlalţi. De obicei cei dezavantajaţi sunt cei mulţi.
Dumnezeu a creat legi universale. Aplicabile deopotrivă, atât celor mulţi, cât şi celor puţini. Sunt legi care guvernează întreg universul dându-i diversitate, unitate şi coerenţă. A încerca să le înţelegem să ni le însuşim şi să le aplicăm corect ne va aduce din nou în marea familie cosmică a creaţiei din care ne tragem toţi cei din univers seva. şi poate că atunci, "vecinii" ne vor fi din nou aproape.
