Punctul de masă critică
Schimbarea reprezintă trecerea, lentă sau bruscă, de la o anumită stare (de echilibru) la o altă stare, prin atingerea unui punct bine definit de la care această trecere să se poată realiza de la sine. în acest context, schimbarea necesită, în majoritatea cazurilor, pentru realizare, atingerea unui aşa numit punct critic, sau punct de masă critică. Schimbarea în plan social, politic sau cultural, necesită realizarea unui punct de masă emoţională critică. Un punct relativ faţă de care participanţii la schimbare se pot raporta pentru a-şi putea motiva în continuare acţiunea.
Momentul începerii schimbării este reprezentat de însăşi momentul atingerii punctului de masă critică emoţională, însă, acesta nu este conştientizat sau nu poate fi conştietizat pe deplin, de către masele răspunzătoare de realizarea schimbării. Acest punct critic este dorit, simţit, trăit din plin, dar nu şi conştientizat de către mase.
Conştientizarea atingerii acestui punct critic se realizează pe deplin doar de către artizanii schimbărilor, cei care de fapt sunt regizorii şi scenografii acestora, sau mai bine spus a scenariilor posibil realizabile raportate la respectivul punct de masă critică. Masele nu conştientizează acest punct critic. Masele doar îl simt şi se lasă conduse de către imboldul primit urmând cu mici abateri scenariile bine regizate puse la dispoziţie de către artizanii schimbării.
Pentru a putea cuprinde în înţelegere lumea şi pentru a prinde adevăratul puls al evenimentelor trebuie să te mulţumeşti cu calitatea de a fi doar un fidel observator al lumii şi al evenimentelor. Un observator neutru care nu acţionează, nu se implică, nu trăieşte momentul, ci doar urmăreşte curgerea evenimentelor realizând predicţii posibile despre evoluţiile viitoare având o privire globală asupra vremurilor, a faptelor, a oamenilor implicaţi în faptele vremurilor. Acţiunea directă distruge percepţia prin îngustarea unghiului de vedere. Implicarea activă modifică şi filtrează focalizarea. Trăirea activă a evenimentelor afectează puterea de decizie asupra faptelor făcând să se scape din vedere chiar scopul esenţial al acţiunii.
în momentul în care observatorul se implică activ în curgerea evenimentului acesta devine din observator om de acţiune şi îşi pierde statutul de observator devenind un simplu pion, una dintre miile de rotiţe din complexul mecanism ce pune în mişcare evenimentele, un simplu om de manevră prins în desfăşurarea acestora.
Nefocalizat, observatorul, transformat în element de acţiune coboară în stradă şi amestecându-se cu mulţimea participă efectiv la schimbare pierzând firul evenimentelor, percepând doar frânturi de acţiune şi, dacă are noroc, bucuria de scurtă durată a victoriei urmată de dezgustul ulterior al schimbării. Acea dezordine ce tinde către un echilibru instabil la început, pentru ca mai apoi după o ascendenţă scurtă şi furtunoasă să planeze în jos asimptotic până la o următoare atingere a unui nou punct de masă critică.
Observatorul care rămâne centrat pe evenimente, doar în calitatea sa privilegiată de observator, faţă de marea masă de manevră din stradă, va putea analiza la rece situaţia şi va aştepta în linişte următorul punct de masă critică şi următoarea treaptă de "progres" urmărind evoluţia controlată a evenimentelor ulterioare şi modificările survenite în viaţa, concepţiile şi evoluţia societăţii.
Revoluţia Română, spre exemplu, marea schimbare şi perioada imediat următoare acesteia, a fost de fapt o admirabilă punere în scenă a unui scenariu bine regizat, o altă modalitate de a pune capăt unui experiment social denumit generic "Comunism". A fost o modalitate brutală, faţă de celelalte moduri experimentate, de a fructifica punctul de masă critică emoţională al unui întreg popor.
Revoluţia a marcat încheierea unei trepte evolutive şi totodată a deschis calea către o alta, ştergând dramatic din subconştientul maselor experienţele anterioare pentru a pregăti creierele noii generaţii a acelor ani pentru următoarea etapă experimentală, aceea a noului experiment denumit "Democraţia Capitalistă Post Comunism".
în sine însă, democraţia capitalistă post comunism reprezintă doar o treaptă intermediară, pregătitoare, pentru trecerea la o adevărată treaptă evolutivă, o nouă eră a obedienţei nonvalorice şi nespirituale.
Perioada comunistă per ansamblu poate fi asimilată cu pribegia de 40 de ani a fiilor lui Israel prin deşertul sinaiului sub conducerea şi îndrumarea lui Moise. în cei 40 de ani de pribegie noua generaţie crescută în deşert, hrănită spiritual cu un anumit tip de învăţătură, are cu totul alte principii de viaţă faţă de părinţii şi bunicii lor fugiţi din Egipt.
Tot astfel şi în gândirea popoarelor din blocul comunist, concepţiile şi valorile antebelice sau interbelice s-au modificat radical datorită noilor modalităţi de abordare. La punctul de masă critică din decembrie '89 a ajuns un conglomerat cultural în majoritate tânăr care sătul de interdicţii şi discursuri demagogice îşi respinge subconştient rădăcinile, tradiţiile, cultura milenară şi strămoşii privind insistent către nonvalorile materiale şi tehnologice ale vestului. "Dezbină şi cucereşte", trist dar adevărat.
Nonvaloarea capătă din ce în ce mai mult teren în faţa valorii, iar ignoranţa crează vulnerabilitate. Prinşi în vâltoarea tumultoasă a acestei vieţi puternic nonvalorice românii sunt din ce în ce mai susceptibili bârfelor cotidiene mondene de la colţ de stradă, pierzând de mult prea multe ori din vedere esenţialul.
Ne pierdem credinţa în Dumnezeu îmbulzindu-ne ca vitele spre raclele cu moaştele sfinţilor aşteptând mântuirea fără a ridica din proprie iniţiativă nici măcar un deget pentru a face ceva în acest sens. Ne sfâşiem precum câinii pentru trei sarmale şi o bucată de mămăligă pentru că-i gratis (de fapt din bani publici, dar asta nu mai vede nimeni).
Ne înşirăm precum oile în staul în curtea lui Nea Gigi şi ieşim cuminţi pe poartă primind mult râvnita bancnotă de 50 de lei, milă pentru deranj. Ne călcăm în picioare, la prporiu, pentru promoţii iluzorii la magazine nou deschise care de fapt nu au promoţii ci preţuri reale la articolele menţionate. Ne transformăm în hoţi şi în răufăcători urmând exemplul celor mari, bogaţii mediatizaţi, uitând că a face un bine este un fapt din ce în ce mai rar într-o societate atât de decăzută.
Mă voi opri aici, dar exemplele pot continua. Suntem săraci şi proşti şi ignoranţi pentru că aşa dorim să fim. Ne este mai bine ca simpli participanţi activi, ca masă omogenă de manevră, decât măcar o clipă ca observatori. Ruşinos! Este păcat ca cei mai curajoşi şi drepţi dintre traci să ajungă gunoaiele Europei.
Din păcate însă, urmărind scenariile după care se desfăşoară evenimentele din lumea arabă vom constata cu stupoare multe, chiar foarte multe, similitudini cu ceea ce s-a întâmplat la noi. şi tot din păcate, istoria pare a se repeta, din nou şi din nou şi din nou, iar evoluţiile postrevoluţionare şi acolo, ca şi aici, par să aibă un curs comun.
Când se va ajunge la următorul punct critic? şi în ce nouă direcţie ne vom îndrepta atunci? Asta rămâne de observat.
