Ai cui sunt banii din bănci?

E greşit cum cred unii că banii din bănci sunt banii băncilor. Nu, în cea mai mare parte banii din bănci sunt banii deponenţilor.

Practic banca doar administrează nişte bani pe care, eu sau dvs., îi depunem încredinţaţi fiind că stau la adăpost de degradare inflaţionistă sau de tentaţia hoţilor de a-ţi sparge casa. Mergem la bancă cu sufletul împăcat şi ne "plasăm" banii, pe o perioadă de timp, după care... dormim liniştiţi. Zicem că munca noastră, sau forma de economisire a muncii noastre, în etalonul monetar sub formă de bancnote fără valoare intrinsecă, este bine conservată şi protejată. Oare?

Dacă încerci însă să devoalezi ce-i dincolo de aparenţă, ridicând doar un colţ al cortinei care desparte publicul naiv de actorii măsluirilor bancare, îţi dai seama că eşti în mare pericol, că economiile îţi sunt mereu puse sub semnul îndoielii.

Judecând strict din punctul de vedere al bancherului, bancher ca administrator al banilor, nu ca posesor al lor, înţelegi că interesul lor de a scoate profit de pe urma depunerilor tale intră în contradicţie cu interesul tău ca deponent de a-ţi securiza banul (economiile).

Ce urmăreşte în fond bancherul? Profitul. El colectează banii de la populaţie, care populaţie vrea să-i asigure contra devalorizarii, şi-i dă cu împrumut altora, iar din diferenţa de dobândă rezultată din dobânda pe care o ia de la cel împrumutat şi dobânda pe care o dă deponentului, la care se mai adaugă şi comisioanele, el face profit.

... Şi încă ce profit, şi încă cât de uşor se face profitul în sistemul parazitar al băncilor. E o activitate parazitară, indiferent ce spune unul şi altul, pentru că ei, practic, nu produc absolut nimic în afara plasamenteleor banilor altora.

Primul lucru de care au grijă, conform contractelor ce le fac cu "accesatorii" de credite, este că în contract să se stipuleze că mai întâi se plătesc dobânzile şi comisioanele, şi doar după aia se vor returna ratele propriu-zise. Pentru unii treaba asta pare neimportantă, însă pentru bănci e esenţială!

Procedând astfel, ei îşi iau "tainul", partea ce li se cuvine (zic ei), adică profitul de pe urma dobânzilor, iar riscul ca împrumutatul să nu mai fie solvabil ni-l transfera nouă, deponentilor, adică celor care ne-am depozitat economiile noastre la bancă.

Dacă eu fac un imprumut de 10.000 euro pe un termen lung (să zicem 10 ani), banca percepe peste această suma alte 8.500 euro (dobânzi şi dobânzi la dobânzi). În total eu restitui băncii, eşalonat pe cei 10 ani, 18.500 euro (cifră aleatorie).

Ce face bancă? Mai întâi îşi ia "tainul" dobânzii, adică cei 8.500 de euro, după care, daca ai norocul să mai aiba omul servici şi să-şi poată achita datoriile, începe să plătească împrumutul propriu-zis, adică ratele la banii împrumutaţi.

Epilogul acestor procedee este dezastruos uneori.

Banca a plasat banii şi şi-a însuşit dobânda (devenită profit), primind suma de 8.500 euro, iar când să plătească şi banii împrumutaţi, adică atunci când să recupereze banii care de drept sunt ai deponenţilor, debitorul a ajuns la fundul sacului şi nu-i mai poate restitui.

Cuncluzia? Băncile capitalizează câştigul de pe urma banilor, iar pierderile le "capitalizeaza" în contul deponenţilor.

Acum, la solicitarea bancherului care a plasat greşit banii deponenţilor, vine statul şi constată că nu se mai pot recupera creanţele (datoriile împrumutatului care nu mai poate plăti ratele), în timp ce activele (ipotecile) sunt nişte "baloane de săpun", şi mai pompează nişte bani, eventual bani de tiparniţă, în distinsa instituţie bancară, ca să nu intre în insolvenţă!

Treaba asta este o copie la indigo prezentă în toate băncile din lume.

Acum mai e o întrebare: cine trebuie să păzească aceşti bani pe care noi îi depunem la bănci? Bancherii? Statul?

Şi unul, şi altul, adică şi bancherul şi statul, sunt nişte pungaşi notorii. Cârdăşia dintre ei, intersul lor comun de a mulge cetăţeanul de veniuri, adică de munca lui, a făcut posibilă această cacealma imobiliară-bancară care este un exemplu de speculă legală.

În România anului 2012, banca este interesată să urce preţul imobiliarelor (acum e interesată să-l menţină) la cote alpine, halucinante, pentru a-şi putea supra-evalua activele şi a nu intra în insolvenţă, pe de o parte, dar şi pentru că, odată preţurile reduse, s-ar putea ca eventualul cumpărător de casă să nu mai aibă nevoie de banii băncii pentru a-şi achiziţiona acea casă (din moment ce preţurile ar fi scăzut suficient de mult), iar în acest caz el va evita serviciile băncii din moment ce-i ajung banii lui proprii de care dispune.

Statul, alt tâlhar în jefuirea cetăţeanului, are şi el interes ca imobliarele să aibă "preţ", ştiindu-se că la fiecare act de vânzare-cumpărare, el încasează "tainul" sub formă de taxă, iar pe de altă parte impozitele şi taxele contribuabililor anuale se calculează în funcţie de valaorea imobilului. Aşadar, cu cât imobilul valorează mai mult, cu atât statul se înfruptă mai mult din veniturile tale prin impozite şi taxe.

Cu alte cuvinte, noi, cetăţenii, oile de muls, stăm între doi tâlhari, ca Iisus Hristos pe cruce: bancherul şi statul care şi-au dat mâna, frăţeşte, ca între doi hoţi, să ne jumulească de venituri.

Despre autor

FlorentinU82 este colaborator AIM
Nu stiu cine este autorul acestui text, l-am primit prin email de la un cunoscut.