Dezastrul de la Certej, 1971

În urmă cu exact 42 de ani, aproape 100 de oameni au murit la Certej, judeţul Hunedoara, după ce digul iazului de decantare aflat la marginea localităţii s-a rupt, iar nămolul toxic a înghiţit un întreg cartier.

Fostul orăşel minier Certej îşi trăieşte în anonimat tranziţia dintre epoca apusă a celor peste două secole de exploatare a minelor de aur şi minereuri complexe şi cea a exploatărilor aurifere care vor demara în următorii ani. Mica localitate aflată în apropierea municipiului Deva supravieţuieşte în sărăcie, păstrând povara celui mai mare dezastru ecologic petrecut în ultimul secol în România.

În urmă cu 42 de ani, în dimineaţa zilei de 30 octombrie 1971, digul iazulului de decantare al minelor din Certej s-a rupt din senin. Peste 300.000 de metri cubi de steril au ras totul în calea lor, în numai un sfert de oră. Nămolul cu cianuri şi steril s-a prăvălit peste cartierul muncitoresc şi a distrus şase blocuri, un cămin de nefamilişti, peste 20 de gospodării, o popicărie şi alte construcţii care urmau să facă din Certej unul dintre orăşelele de seamă ale epocii comuniste.

Avalanşa de steril toxic a ucis 89 de oameni şi a rănit alţi 76, potrivit Procuraturii judeţene, care a anchetat timp de doi ani împrejurările dezastrului. Foştii mineri din Certej îşi amintesc că numărul victimelor a fost mai mare, însă procurorii din acea vreme au dorit să minimalizeze urmările catastrofei.

Multe dintre cadavre, cu hainele arse şi feţele tumefiate, nu au mai putut fi identificate. Ancheta a durat doi ani, însă nu a fost găsit niciun vinovat pentru catastrofă. „Nu se poate reţine vinovăţia vreunei persoane, lipsind răspunderea penală pentru această faptă“, au precizat anchetatorii, în dosarul Certej 1971.

Potrivit datelor oficiale păstrate în Arhivele Naţionale, Comisia de cercetare tehnică a tragediei de la Certej a constatat că o posibilă cauză a prăbuşirii haldei a fost pierderea în timp a stabilităţii masivului de steril pe una dintre laturi, din cauza creşterii peste limita critică în înălţime.

Patru decenii au trecut de la tragedie. Între timp, proiectul construirii orăşelului Certej a fost abandonat, chiar dacă aproape 20 de blocuri au luat locul caselor, iar o nouă exploatare minieră a fost deschisă în anii ’80, în imediata apropiere a fostului iaz de decantare, pentru ca în prezent să arate ca un complex de clădiri părăsite. Amintirile nopţii de groază din 30 octombrie 1971 încă îi bântuie pe foştii mineri.

Unii au încercat să dea o explicaţie catastrofei. „Digul iazului de decantare s-a tot înălţat, pentru că exploatarea minieră se afla în plin avânt. Peste sterilul provenit din spălarea minereului de aur au fost depozitate zeci de mii de metri cubi de steril de mineruri complexe, care este mai greu, şi astfel a dus la ruperea digului“, povesteşte Petru Vasiu, un fost operator la Preparaţia minieră Coranda din Certej.

Alţi foşti angajaţi ai minelor nu-şi mai amintesc decât de morţii purtaţi de valurile de nămol din acea dimineaţă. „M-au trezit gemetele şi urletele din depărtare. Ceaţa groasă acoperise locul dezastrului, iar când negura s-a risipit, am văzut cum nămolul măturase blocurile. Am văzut cadavrele sfârtecate, copii şi oameni. Printre morţi se afla şi şeful de post din Certej. Cu o seară în urmă se mutase cu chirie, singur, într-unul dintre apartamentele noi. A murit sub dărâmături în chiar prima noapte petrecută în noua locuinţă“, a povestit Costică Sauciuc (57 de ani), care era elev la vremea tragediei.

Localnicul îşi aminteşte că în următoarele două săptămâni de la momentul catastrofei, Certejul fusese izolat de restul lumii. La faţa locului au fost mobilizaţi militari şi miliţieni, iar Securitatea supraveghea toate activităţile. Morţii erau depozitaţi în căminul cultural, unde erau spălaţi, îmbrăcaţi în salopete şi înhumaţi. S-a încercat minimalizarea tragediei şi ştergerea urmărilor ei.

Totuşi, nu sunt puţini cei care spun că, în realitate, numărul morţilor a depăşit o sută de persoane. În timpul acţiunilor de căutare a victimelor îngropate în nămol, mai mulţi militari şi-au pierdut viaţa. „Atunci, patru sau cinci militari aduşi să caute cadavrele au murit înecaţi în fântânile care erau acoperite de nămol. Cădeau în ele şi pur şi simplu erau înghiţiţi de pământ. În blocurile prăbuşite nu se ştia câţi oameni locuiau. Au murit mai mulţi decât spuneau anchetatorii“, povesteşte fostul miner Dumitru Burdea (65 de ani). Bărbatul a trăit intens clipele de groază care au urmat ruperii digului.

Sterilul s-a prăvălit cu o viteză ameţitoare, purtând cu el rămăşiţe de blocuri, case şi oameni. Cadavrele înecate au fost purtate de valul de nămol până în curtea sa, aflată la aproape doi kilometri de locul vechiului iaz minier. Peste iazul de decantare a fost plantată, în anii următori, o pădure, iar pe locul fostelor blocuri distruse din temelii a fost înfiinţată exploatarea Coranda.

Sinistraţilor le-au fost acordate apartamente în Deva. Au fost şi oameni care au „fentat“ moartea în dimineaţa catastrofei. „O bătrână adormise pe o căpiţă de fân, păzindu-şi animalele. Claia a fost luată de avalanşă, iar femeia s-a trezit a doua zi, pe ea, la capătul Certejului. Cu o seară în urmă avusese loc un botez. Se spune că, în afara pruncului, toţi cei prezenţi la botez au murit“, povesteşte Ionel Stângaciu, un alt fost miner.

Deşi se află la doar 20 de kilometri de reşedinţa judeţului Hunedoara, Certeju de Sus pare izolat de civilizaţie. Cea mai mare parte a fostei localităţi miniere este ocupată de ruinele exploatării. Zona industrială a fost lăsată în grija câtorva agenţi de pază şi a haitelor de câini. În partea „urbană“ a localităţii, blocurile de locuinţe nu au căldură, iar apa de la robinet nu prea are presiune.

Un pârâu roşiatic curge dinspre gurile fostelor mine, trecând prin gospodăriile sătenilor. În atmosfera comunei care nu a mai devenit oraş, puţini dintre localnici îşi mai păstrează optimismul.

O tragedie muşamalizată. Amintiri de la Certej, satul înghiţit de iazul cu cianură . S-au împlinit miercuri 42 de ani de la tragedia din Certej, când 89 de oameni au murit înghiţiţi de vii de un potop acid. Valul ucigaş a provenit de la un lac de steril, în care erau stocate sute de mii de tone de reziduuri de la o exploatare minieră. Pe 30 octombrie 1971, digul iazului cu otravă s-a rupt, declanşând cea mai mare catastrofă ecologică din România acelui deceniu, una pentru care autorităţile nu au găsit nici un vinovat.

Miercuri, supravieţuitorii s-au adunat să-i comemoreze pe cei dispăruţi sub valurile de acid.

În zorii zilei de 30 octombrie 1971, la ora 4:55, iazul de decantare s-a rupt în direcţia sud-vest, către localitatea Certeju de Sus. Oamenii încă dormeau când s-a auzit un zgomot asemănător unei explozii. După câteva minute, localnicii şi-au dat seama că barajul lacului artificial de la exploatarea auriferă cedase. Sterilul rezultat din tratarea cu cianuri a minereului s-a prăvălit peste localitate, iar casele şi blocurile aflate în calea apelor au fost distruse într-o clipă.

Au rămas neafectate doar clădirea Uzinei 1 de preparare Certeju de Sus şi clădirea de birouri.

Aici se afla iazul de decantare, povesteşte primarul din Certej, Petru Câmpianu:
89 de persoane şi-au pierdut viaţa atunci, iar supravieţuitorii sunt puţini. Unul dintre ei, Sorin Chirilă, avea atunci doar şase ani. Locuinţa sa de lângă baraj a fost distrusă.

„Practic, casa noastră a fost ultima casă din perimetrul devastator pe care l-a avut ruperea acestui dig”, povesteşte Sorin Chirilă. „Ceea ce-mi amintesc este un zgomot asurzitor. Eram cu mama mea, cu fratele meu şi cu fratele mamei mele. Toţi trei au murit, iar eu am scăpat”, revede el acele clipe de groază.

„Victimele s-au datorat unei proaste gestiuni a unei iaz de decantare care a curmat aceste vieţi şi a lăsat tot atâţia oameni sinistraţi pe drumuri”, arată primarul Petru Câmpianu.

Rapoartele oficiale vorbesc de 89 morţi şi 31 de dispăruţi, care nici până astăzi nu au fost găsiţi. Unii au fost îngropaţi de vii, alţii - aruncaţi din blocuri în pădure. Dintre supravieţuitori, unii au avut de suferit de pe urma bolilor cauzate de mâlul roşu îmbibat cu substanţe toxice.

Sinistraţii au primit atunci case la Deva, însă, după o perioadă, cu toţii s-au întors în localitatea natală.

S-au împlinit 42 de ani de la catastrofă, însă multe întrebări nici acum nu şi-au găsit răspunsul. Nu au fost stabilite exact cauzele care au dus la ruperea digului şi cu atât mai puţin vinovaţii. Singurul lucru cert este faptul că în tragedie şi-au pierdut viaţa zeci de oameni nevinovaţi.

După tragedia din 1971, mina a continuat să funcţioneze până în 2006, când statul român a renunţat la exploatare. Atunci, afacerea cea mai prosperă din zonă a devenit vânzarea de fier vechi din fostele combinate. Chiar dacă de şapte ani nu s-a mai scos nici un gram de aur, semnele lăsate de vechea exploatare încă se văd: apa roșie care curge direct din mină până în localitate a rămas o lecție deschisă.

Pe de altă parte, în celelalte trei bazine de decantare ce înconjoară comuna se află sute de mii de litri de apă ce au venit direct din mină, însă stuful crescut la suprafață arată că, teoretic, aici nu ar mai trebui să mai existe substanțe toxice.

Cei care se opun proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană au organizat ieri, chiar în faţa Ministerului Mediului din Capitală, un eveniment de comemorare a tragediei de la Certej. În faţa instituţiei, prima lumânare a fost aprinsă dimineaţa, la 4.55, aceeaşi oră la care valul de cianură s-a revărsat în comuna Certej acum 42 de ani. Evenimentul organizat pe Facebook a invitat oamenii, pe tot parcursul zilei, pentru a depune flori şi lumânări. Evenimentele au culminat cu un flash mob, la ora 17.00, când cei prezenţi au scris „CERTEJ“ din candele şi au pus în scenă accidentul de acum 42 de ani, pentru a ne reaminti cât de periculos e mineritul cu cianuri. Manifestări similare au fost organizate şi în alte oraşe ale ţării.

Despre autor

Magazin Cultural Stiintific - 2012en.ro http://www.2012en.ro/2013/10/dezastrul-de-la-certej-1971/
http://misa-yoga.blogspot.ro/2013/10/o-tragedie-musamalizata-amintiri-de-la.html Misa blogspot