Biologia şi istoria - un experiment marginalizat

Biologia şi istoria - un experiment marginalizat

de Radu Olinescu, doctor în biochimie

Un titlu mai explicit pentru ideea noastră ar fi: "Poate fi interpretată (cel puţin parţial) istoria omenirii conform unor legi existente în biologie?". Ori, un astfel de titlu ar declanşa furia (mereu actuală) a celor care neagă evoluţionismul bazat pe ideile lui Charles Darwin.



Conform unei largi părţi a populaţiei de pretutindeni, istoria omenirii, cu toate realizările şi ororile ei, nu are nicio legătură cu legile existente în biologie, în ştiinţă, ca aparţinând domeniului animalic. În plus, istoricii nu cunosc legile biologiei, iar reciproc, pe biologi nu-i interesează istoria omenirii.

Desigur, se cunosc multe încercări aparţinând unor istorici şi filosofi de a găsi în istoria omenirii unele tendinţe, de a explica marile evenimente prin considerente psihologice, geografice sau economice. În această direcție, printre cele mai semnificative studii sunt cele întreprinse de istoricul britanic Arnold Joseph Toynbee. Ca şi în cazul filosofiei, explicaţiile unor gânditori consacrați se aplică doar unora din marile evenimente şi nu pot fi generalizate.

Într-adevăr, istoria omenirii cunoaşte multe evenimente/tendinţe logice, explicabile, dar şi multe iraţionale, de la mici revolte spontane, la războaie nemiloase.

Pe de altă parte, biologia a evoluat enorm, de la observaţiile unor savanţi singuratici (Lamarck, Ch. Darwin), la evoluţionismul ştiinţific, biochimic/genetic. Paradoxal, conflictul între creaţionism şi evoluţionism nu s-a stins ci, din contră, s-a exacerbat, cuprinzând mase mari de oameni. Conform multor sondaje, grupuri extinse din populaţia de pretutindeni preferă creaţionismul sau, dimpotrivă, sunt indiferente.

Surprinzător, la sfârşitul secolului 20, un jurnalist, biolog amator, a descoperit o lege cunoscută de mult, dar neevaluată corespunzător. În 1974, Robert Ardrey a publicat o carte devenită celebră şi de referinţă Imperative teritory ("Teritoriul obligatoriu"), în care arată că majoritatea animalelor, de la reptile până la mamifere se luptă pentru un teritoriu devenit personal, îl marchează chimic, mai ales prin urinat în cazul masculilor. Acest teritoriu constituie locul de vânătoare şi de împerechere şi, desigur, trebuie apărat.

Se aplică acest principiu biologic şi la oameni? Aparent afirmativ. Aşa cum marile turme de ierbivore africane migrează în funcţie de modificările climatice, tot aşa hominizii de tip Neanderthal, dar şi urmaşii lor, Homo sapiens, au migrat în căutarea unor terenuri favorabile, luptând între ei pentru stăpânirea acestora şi împingându-i pe cei slabi spre alte locuri.

Consecinţe evidente ale aplicării principiului teritorial (cum mai este denumit) la oameni sunt răspândirea lor pe tot pământul încă din Paleolitic, dar mai ales năvălirile barbare din mileniul I, cât şi veşnicele războaie de cotropire, stabilirea unor imperii, începând cu cele din Orient (acum 6 - 7.000 de ani).

Culmea, aplicarea principiului teritorial continuă şi azi cu aceeaşi înverşunare, atât pentru ocuparea unor noi zone de influenţă politică şi economică, dar şi ca mişcare opusă, de independenţă a unor teritorii restrânse având o limbă/religie comună (Scoţia, Kosovo, Corsica, Catalonia etc).

Dacă se poate găsi o explicaţie logică - cum este jefuirea, în stabilirea unor imperii antice, colonii, năvăliri barbare, în schimb, conflictele pentru ocuparea unor stânci, dar mai ales stăpânirea unor teritorii imense, unele neproductive (Siberia, Antartica), războaiele de 30-100 de ani (descendenţă), cele napoleoniene (orgoliu), cele mondiale din sec. 20 au motivaţii controversate sau discutabile, oricum mai mult iraţionale.

În cele ce urmează vom descrie un experiment biologic ce a pornit de la ipoteza existenţei unei mase critice sociale, idee sugerată de mecanismul exploziilor nucleare, ce sunt consecinţa atingerii unei mase critice, dar de combustibil.

În 1968, au avut loc mai multe revolte însemnate ale unor mase de tineri din Los Angeles, New York, dar mai ales Paris, apărute spontan, cu o motivaţie discutabilă. Aceste manifestaţii agresive au rezultat din strângerea unor grupuri cu orientări foarte diferite politic, și declanșarea unei agresivităţi contra establisment-ului/sistemului social sau contra poliţiei ca simbol al societăţii existente.

Așadar motivaţiile lor nu erau nici socialiste (deşi comuniştii s-au raliat), nici de eliberare contra unei ocupaţii străine, ori revendicări etnice. Cauzele invocate ulterior s-au reflectat în tot felul de sloganuri: ipocrizie socială, lipsa unor locuri de muncă, dorinţa de libertate (??) de exprimare, frustrări sociale, psihice etc.

Toate aceste sloganuri/frustrări des utilizate după al Doilea Război Mondial de către unele mase de tineri au creat o tensiune socială crescândă, favorizând o explozie agresivă declanşată de o motivaţie minoră. Aceste observaţii au determinat pornirea unor cercetări din partea autorităţilor, dar şi a unor instituţii universitare, mai ales din domeniul social şi medical.

Instituţiile de cercetări universitare americane au fost, în cele mai multe ocazii, "vârful de lance" al unor investigaţii îndrăzneţe, datorită spiritului lor pragmatic, deschiderii spre noi idei, cât şi posibilităţilor financiare.

Astfel, la începutul anilor '70, binecunoscutul National Institute of Health (NIH), centrul şi sponsorul principal al cercetării din SUA, localizat în Bethesda, Maryland a organizat următorul experiment biologic, în jurul căruia nu s-a făcut publicitate.

Au fost selectaţi şase perechi de şoareci de câmp ce atinseseră maturitatea de reproducere şi se aflau în stare de sănătate normală, care au fost închişi într-o cameră etanşă, sterilă, suficient de mare pentru a putea adăposti 5000 de animale. Această incintă termostazată avea camere TV cu circuit închis şi conţinea hrană naturală şi apă la discreţie. Animalele erau astfel lăsate în condiţii ideale, fără pericole.

Conform înregistrărilor TV, de la început, animalele au mâncat pe săturate şi s-au înmulţit cu entuziasm în progresie geometrică. Dar când colonia de şoareci a atins un număr de aproximativ 1000 de indivizi, viteza înmulţirii s-a schimbat spontan, realizându-se în progresie aritmetică, fără alte modificări aparente. Şi totuşi, modificări surprinzătoare ale comportamentului au apărut când colonia de şoareci a ajuns la aproximativ 2000 de exemplare.

Așadar, aceste schimbări au apărut treptat când numărul de exemplare a ajuns la dimensiunile unei mase critice, deşi spaţiul existent putea adăposti mult mai mulți șoareci. Modificările comportamentale au presupus creşterea agresivităţii animalelor tinere, care le-au atacat pe cele bătrâne, dar care s-au atacat și între ele. Animalele tinere au început să le muşte pe cele bătrâne, apoi să le mănânce, în timp ce acestea din urmă intraseră într-o stare de pasivitate sau indiferenţă.

Schimbarea regimului alimentar (deşi exista un surplus de alimente naturale) şi trecerea predominantă la carne a crescut considerabil agresivitatea animalelor tinere, fapt observat şi la oameni, în cazul populaţiilor invadatoare mongole. Această agresivitate este datorată surplusului de aminoacizi, dar şi de produşi catabolici ai proteinelor, respectiv amine cu catenă mare, aldehide şi cetone (...). Surprinzătoare a fost şi pasivitatea animalelor bătrâne, care nu au ripostat la agresivitatea feroce a celor tinere, lăsându-se mâncate.

Şi astfel, prin cumularea mai multor efecte psihice, în paralel cu schimbarea regimului alimentar, fără intervenţia unor contaminări microbiene, colonia de şoareci s-a stins.

Ce interpretări pot fi atribuite acestui experiment impresionant? Probabil că rezultatele surprinzătoare observate în urma acestui experiment biologic au determinat "marginalizarea" sa, adică publicarea doar a unui singur raport cu o circulaţie restrânsă. Într-adevăr, interpretarea rezultatelor obţinute pe şoareci nu poate fi extrapolată ca atare la oameni, ci poate doar să sugereze anumite ipoteze.

Cea mai interesantă şi înfricoşătoare observaţie a fost legată de animalele tinere ce au manifestat o mare agresivitate, în care pot fi implicate cauze biologice (densitate crescută pe teritoriu), dar şi biochimice, prin schimbarea dietei inițiale cu cea carnivoră, ce favorizează ferocitatea.

Şi la tineretul contemporan predomină dieta de tip fast-food, bogată în proteine, la care se mai adaugă consumul de droguri, diferite frustrări şi dezorientare, cât şi distracţii şi muzică cu texte ce îndeamnă la agresivitate si stimularea instinctelor primare (violenţă şi sex).

Pe de altă parte, pasivitatea animalelor bătrâne ar putea fi corelată cu toleranţa evidentă a oamenilor în vârstă, datorată multor factori biologici, dar mai ales psihici, iar dintre aceștia trebuie subliniată influența exercitată de ipocrizia politicienilor şi presiunea mass-media dornică de senzaţii tari şi scandaluri.

Desigur, pornind de la acest experiment pot fi discutate analogic multe evenimente din viaţa politică. Dar cea mai importantă şi probabil prima justificare a organizării experimentului a fost apariţia unor revolte spontane în rândul tineretului, nejustificate de o motivaţie clară, ci declanşate de evenimente minore. În acest sens, am putea cita revoltele tineretului din ţările arabe din 2012.

În acest caz, revoltele nu au avut ca scop aparent decât răsturnarea conducătorilor dictatoriali, nici vorbă de revizuirea unui sistem social rigid sau a statutului marginalizat al femeii. De asemenea, nu poate fi implicată foamea sau sărăcia, ca în alte ţări arabe (Somalia, Sudan, Eritreea).

Revoltele tineretului din ţările arabe, sponsorizate din afară de puteri având interese diferite au apărut pe fundalul atingerii unei "mase critice". Într-adevăr, creşterea demografică în ţările arabe a ajuns la o rată ce o depăşeşte pe cea din India sau ţările africane, printr-o mortalitate infantilă mai mică.

Atât în Tunisia, cât mai ales în Libia, ţări cu regim totalitar, existau facilităţi evidente: impozite reduse, asistenţă socială asigurată etc. Cei revoltaţi, în majoritate şomeri, nu doreau educaţie superioară sau drepturi pentru femei, ci doar schimbarea dictatorilor şi înlocuirea lor cu un regim politic neclar, favorizând fundamentalismul, la fel de autoritar şi mai intolerant. În cazul mai complex al Egiptului, pot fi de asemenea găsite aceleaşi cauze, la care se mai adaugă sărăcia unei mari părţi din populaţie, dar şi Frăţia Musulmană.

Lipsa unor motivaţii clare a acestor revolte este evidentă prin insuccesul rezolvării problemelor semnalate, al frustrărilor şi al inegalităţilor sociale.

Se pot extrage din acest experiment o concluzie practică şi o posibilă interpretare? Având în faţă cazul revoltelor tineretului din ţările arabe, dar şi frământările violente din 1968, se poate concluziona că atunci când într-o zonă/ţară se atinge o "masa critică socială" printr-un număr mare de tineri frustraţi, dezorientaţi, şomeri etc., orice motiv minor sau o intervenţie din afară poate declanşa o mişcare violentă, neorganizată, care poate fi folosită sau monitorizată de partide politice sau ţări străine. Desigur, la succesul sau derularea acestei mişcări violente participă o multitudine de factori sociali locali sau de conjunctură.

Articol preluat din Revista Lumea

Despre autor

Radu Olinescu, doctor în biochimie
Articol preluat din Revista Lumea