Recoltarea identitatii tale (2)

Urmare din prima parte



Sistemul de compilare a tuturor înregistrărilor iniţiale ale populaţiei din bazele de date deja existente, este încă o dată a practică similară celor naziste.

De ce ar trebui să fie semnificativ acest lucru? De ce ar fi o mare scofală ca guvernul să colecteze la un loc nişte date pe care oricum le are deja?

Aşa cum a raportat Henry Porter în blogul său din Guardian (25 februarie 2009):

"Odată ce unui individ i s-a atribuit un număr unic de index, este posibilă recuperarea datelor referitoare la el din cadrul numeroaselor baze de date şi construirea unei imagini de ansamblu a vieţii acelui individ, lucru neautorizat în consimţământul original al colectării datelor" spune Sir David Omand într-un raport pentru Institutul pentru Cercetarea Politicii Publice...

În 2006 Sir David Varney, şeful Guvernului Transformaţional, a prezis că statul va avea acces la ‘un adevăr profund despre cetăţean pe baza comportamentului lui, experienţei lui, credinţelor, nevoilor sau dorinţelor lui".

Cardurile de loialitate şi colectarea de date

Hai să nu mai discutăm despre statul poliţienesc, ci despre cardurile de loialitate din supermarket-uri. Nu sunt mari diferenţe între ele din punct de vedere tehnologic, iar cardurile de identitate moderne par a fi descendenţi apropiaţi ai cardurilor de loialitate, ce au aceleaşi scopuri: colectarea de informaţii despre oameni.

Corporaţiile vor să ştie cât mai multe despre clienţii lor, din motive de marketing, şi au făcut o investiţie incredibilă în infrastructura necesară pentru colectarea şi analizarea datelor. Până în 2004, Wal-Mart a adunat 460 terabiti de informaţii despre clienţi, sau mai mult de dublul informaţiei totale existente pe internet! (1) Majoritatea acestor date proveneau din cardurile de loialiate.

Guvernele au adoptat cardurile ID deoarece magazinele au demonstrat eficienţa acestei tehnologii. Magazinele au demonstrat că pot urmări şi întocmi un profil al clienţilor lor pentru a le afla obiceiurile privind cheltuielile, slăbiciunile şi a afla ce tip de reclame funcţionează asupra lor.

Tehnologia pe care o folosesc nu numai că a trebuit să demonstreze că funcţionează, ci şi faptul că se va plăti de la sine. Dacă aceste corporaţii de supermarket-uri investesc sume atât de mari în această direcţie, înseamnă că tehnologia este foarte eficientă.

Au fost create programe puternice şi eficiente pentru calculatoare, precum ChoicePoint şi LexisNexis, pentru a analiza datele de pe cardurile de loialitate ale magazinelor. Acum descoperim că unele dintre aceste sisteme sunt folosite de către FBI pentru a micşora lista suspecţilor. (2)

Guvernele au realizat că aceiaşi tehnologie de întocmit profile funcţionează şi poate de asemenea fi aplicată pentru descoperirea teroriştilor, "extremiştilor", disidenţilor politici sau oricărei alte categorii de interes pentru stat. Unele dintre aceste companii ajută de asemenea la colectarea de date.

Când guvernul SUA a obţinut date personale despre votanţii din 11 state latino-americane diferite, pentru motive nespecificate, acele date au fost obţinute de către corporaţii private printre care şi ChoicePoint.

S-a raportat că majoritatea datelor colectate în SUA provin din surse externe şi că aproape 70% din buget merge spre corporaţii private.

Deşi majoritatea acestor cheltuieli merg spre corporaţiile din domeniul militar şi al apărării (cum ar fi SAIC şi Booz Allen Hamilton) corporaţiile de consumatori au şi ele partea lor. Putem vorbi deci despre o conlucrare tot mai strânsă între guvern şi corporaţiile private, în cadrul căreia îşi împart tehnologia şi uneltele şi cooperează în colectarea datelor?

RFID: O tehnologie puternică pentru urmărire

Una dintre uneltele care a migrat de la cardurile de loialitate către cardurile ID este RFID (ID pe bază de radio-frecvenţă). El este deja introdus în noul card ID chinezesc şi va fi introdus în toate noile carduri ID "smart".

RFID este un sistem de urmărire, dezvoltat iniţial pentru a urmări marfa în lanţul de aprovizionare şi în depozite. Cipuri foarte mici permit citirea de la o distanţă de până la câţiva metri a numărului de serie. Când un dispozitiv de tip RFID trece pe lângă un dispozitiv de citire, numărul acestuia este înregistrat.

Când dispozitivele de citire RFID sunt conectate la o reţea, este posibilă alcătuirea unui raport cu mişcările unui obiect (sau persoane) prin listarea tuturor situaţilor şi locurilor în care numărul RFID urmărit a fost înregistrat.

Dispozitivele RFID din cardurile de loialitate permit ca numele deţinătorului de card şi toate infomaţiile personale de pe card să fie citite de la o distanţă de câţiva metri, fără ca deţinătorul cardului să ştie acest lucru. Folosind dispozitive RFID, magazinele vă pot citi identitatea de pe cardurile de loialitate imediat ce intraţi în magazin, fără să realizaţi acest lucru. Acum ni se vor emite "carduri de loialitate’’ ale guvernului care ne vor identifica prin RFID.

Magazinele şi-au dat seama că prin plasarea dispozitivelor de citire în variate locaţii, pot folosi RFID-urile pentru a urmări mişcările clienţilor - pentru a vedea, de exemplu, produsele la care s-au uitat dar nu le-au cumpărat, în raport cu cele pe care le-au cumpărat.

Foarte repede, magazinele au realizat de asemenea că dispozitivele RFID din produse precum articolele de îmbrăcăminte pot fi folosite pentru a depista mişcările celor care le-au cumpărat. Spre deosebire de codurile de bare, RFID identifică fiecare obiect cu un număr serial unic, diferenţiind articolele identice.

Bazele de date ale reţelelor de magazine le-a permis să ţină o socoteală a obiectelor care au fost cumpărate de către un client anume - asociind deci un nume la numerele seriale RFID. Această extra informaţie a contat şi ea în conturarea profilului clienţilor; de exemplu, supermarket-urile au început să obţină date despre cine stătea lângă aceştia şi aşa şi-au dat seama dacă aceştia mergeau la cumpărături singuri, cu soţii sau soţiile, sau cu altcineva.

În curând magazinele vor fi capabile să citească în acelaşi mod numărul serial RFID din cardul dumneavoastră naţional de identitate şi guvernele vor vinde confirmarea identităţii dumneavoastră pentru o referire încrucişată a numărului serial de pe cardul ID cu numele şi adresa personală.

Magazinele cheltuiesc o groază de bani achiziţionând date, aşa că cunoaşterea numelor şi adreselor clienţilor cu certitudine a ajuns să valoreze ceva. Clienţii nu vor mai putea să-şi ascundă identitatea sau să dea un nume fals pe cardurile de loialitate.

Când angajatorii folosesc profiluri

Unele corporaţii deja aplică profiluri psihometrice angajaţilor şi potenţialilor angajaţi pentru a obţine o forţă de muncă cu un profil "corect" şi cu atitudini "corecte". Imaginaţi-vă cum poate facilita acest lucru urmărirea şi alcătuirea profilurilor prin RFID, obţinându-se astfel profilurile întregii vieţi a indivizilor.

Prin permiterea monitorizării omniprezente şi alcătuirii profilurilor, ar putea sistemele ID să introducă o cultură corporatistă a conformităţii, în care cei care care nu se potrivesc profilului cerut să fie concediaţi forţat?

Au existat multe exemple de angajatori ce au făcut discriminări pe motive de afilieri politice sau apartenenţe la sindicate. Information Commissioner Office din Marea Britanie a descoperit că multe companii foarte mari şi respectabile s-au angajat în practici ilegale de acest tip.

Ce s-ar întâmpla dacă angajatorii ar folosi date culese din sistemele ID şi din analiza reţelelor sociale pentru a realiza profilul personalului angajat, pentru a le identifica prietenii şi asociaţii sau orice alte afilieri? Ce ar însemna pentru societate şi cultura politică dacă angajatorii din cadrul corporaţiilor ar putea identifica şi discrimina activiştii politici şi ai sindicatelor, făcându-le să le fie foarte greu să îşi găsească un loc de muncă? Ar fi acest lucru compatibil cu democraţia?

Profesorul emerit Sheldon S. Wolin, un filozof politic de la Universitatea Princeton din SUA, a avertizat asupra pericolului "totalitarismului inversat", aşa cum îl numeşte el, care "constă în înarmarea cu o putere totală, fără a lăsa însă impresia că face acest lucru, fără a stabili lagăre de concentrare, fără să se forţeze uniformitatea ideologică sau suprimarea elementelor dizidente atât timp cât acestea rămân ineficiente". Astfel de puteri, precum cele din SUA, arată "cum democraţia poate fi mânuită fără a părea că este suprimată’’. (Chellis Glendinning, Every move you make, CounterPunch.com, 19 iunie 2008).

Imaginaţi-vă dacă supravegherea s-ar aplica pentru a controla dizidenţii politici, în special într-un mediu de fuziune între puterea de stat şi cea a corporaţiilor. Imaginaţi-vă cum dizidenţii ar fi alungaţi din posturile lor, sau, poate mai subtil, doar li se va refuza orice promovare.

Imaginaţi-vă cum documente detaliate despre slăbiciunile psihologice şi vulnerabilităţile tuturor indivizilor, generate prin profiluri şi înregistrări ale indiscreţiilor trecute ar putea fi folosite pentru a exercita presiuni asupra oponenţilor politicii guvernului.

Supravegherea populaţiei şi controlul social

China a devenit un adevărat laborator pentru capitalism şi dezvoltarea noilor tehnologii pentru supraveghere şi "securitate naţională". Naomi Klein a scris pe larg despre acest subiect în cartea sa The Skock Doctrine (Picador, 2008) şi în articole precum China’s All-Seeing Eye şi The Olympics: Unveiling Police State 2.0 (www.naomiklein.org/articles/2008?page=1).

Câţiva indivizi influenţi se pare că au decis că funcţionează mai bine capitalismul în condiţii de inegalitate şi nedreptate. Un sub-produs al acestora este instabilitatea, amărăciunea şi resentimentul datorate însuşirii pământului şi resurselor şi forţarea ţăranilor să părăsească pământul şi să devină lucrători în magazine de dulciuri trăind în cartiere insuportabile.

Este vorba de fapt despre cei bogaţii care vor să devină şi mai bogaţi furând de la oamenii obişnuiţi şi cooptând puterea statului pentru a face acest lucru. Acesta este de altfel şi motivul pentru numărul crescut de revolte, "dezordini’’ şi tensiuni sociale din China contemporană. Nimic din toate acestea nu tulbură însă Occidentul.

Ceea ce Occidentul a încercat să facă totuşi, este să garanteze stabilitatea Chinei şi să ajute la păstrarea controlului asupra oricărei eventuale tulburări prin oferirea de acces liber la cele mai noi tehnologii de supraveghere şi securitate, pentru a transforma astfel China într-un dictator şi mai eficient. Noile tehnologii care se demonstrează a funcţiona în laboratorul social care a devenit China, pot fi apoi adoptate şi aplicate oriunde.

Un bun exemplu în acest sens ar fi tehnologia de recunoaştere facială, furnizată Chinei de către SUA, în mod ilegal, pentru a ajuta autorităţile chineze să identifice mai uşor pe cei care crează probleme într-o mulţime sau pur şi simplu să urmărească mişcările anumitor indivizi de interes şi probabil să identifice persoanele pe care le întâlnesc. Sistemele de recunoaştere facială pot acum identifica o faţă dintr-un milion şi sunt destul de avansate pentru a identifica o faţă dintr-un întreg oraş.

Dispozitivele RFID au de asemenea aplicaţii în aparatul de securitate al statului. China emite cititoare RFID portabile pentru poliţişti, pentru ca aceştia să poată afla identitatea persoanelor din cardurile ID. Statul chinez are cea mai mare incidenţă de revolte dintre toate ţările din lume, din cauza condiţiilor sociale severe şi a inegalităţii.

China a adoptat mai degrabă practica limitării într-un spaţiu dat a tulburărilor decât încetarea acestora; în loc să aresteze pe loc agitatorii, poliţia doar îi identifică - pentru a-i aresta ulterior, unul câte unul.

CCTV şi tehnologiile de supraveghere sunt folosite pentru aceste identificări. Dispozitivele RFID au o aplicaţie evidentă: identităţile tuturor indivizilor dintr-o mulţime ar putea fi colectate de un singur poliţist îmbrăcat simplu, care se amestecă printre oameni cu un cititor RFID.

Dispozitivele RFID pot fi de asemenea de folos statelor cu populaţii mobile. India anticipează migrarea unui număr mare de oameni din zona rurală către oraşe. Autorităţile indiene planifică să folosească o combinaţie de RFID şi Sisteme de Informare Geografică (GIF) bazate pe GPS pentru a înregistra automat migrarea votanţilor sau schimbarea reşedinţei şi pentru a actualiza bazele de date (cum ar fi de exemplu registrul electoral). Oricine poate vedea ce folositor ar fi acest lucru pentru autorităţile chineze, care se confruntă cu un număr tot mai mare de ţărani care migrează spre oraşe, ilegal, pentru a lucra ca o clasă de jos, nedetectabilă, instabilă.

Prin urmare, acesta este modelul care ar trebui aplicat şi în altă parte: inegalitate crescândă, creşterea populaţiei din mahalale şi controlul tulburărilor sociale prin supraveghere?

Banca Mondială are un rol explicit în promovarea acestor lucruri, spunând că urbanizarea şi migrarea sunt lucruri bune şi necesare.

Aşa cum se afirmă în cartea profesorului Mike David, Planet of Slums (Verso, 2007), o mare parte din populaţia lumii trăieşte în mahalale - un simptom al inegalităţii şi al exploatării în creştere.

În SUA, oraşe întregi mor, cartiere şi în unele cazuri chiar intregi districte fiind demolate iar locuitorii lor desproprietăriţi. Starea rezidenţilor din Detroit aminteşte de New Orleans-ul post-Katrina, cu antreprenori militari privaţi asumându-şi puteri guvernamentale în Zonele de Management Urban create pentru degajări en-gros. Aceasta este manifestarea occidentală a unui model global. Biroul Census al SUA şi-a planificat în 2009 să identifice chiar şi persoanele care şi-au pierdut casele, prin angajarea a 140000 de muncitori temporari pentru a descoperi "unităţile de cazare" ascunse şi improvizate şi pentru a obţine coordonatele GPS pentru fiecare "uşă de la intrare". La ora actuală, un caz legal poate face ca acele date să fie disponibile corporaţiilor din sectorul privat.

Implementarea la nivel global a unor sisteme de supraveghere şi monitorizare a populaţiei pare a fi un fapt semnificativ. Şi nu pare a fi o încercare de a face lumea un loc mai bun şi mai frumos..

Ce putem face?

Nu ar trebui să încheiem articolul într-o notă atât de pesimistă pentru că nu este adevărat că nu se poate face nimic, deşi deja este destul de târziu. Avem posibilitatea de a schimba ceva dacă recunoaştem ceea ce nu merge bine. Sunt necesare următoarele lucruri:

Organizare internaţională

Un grup este deja destul de avansat în acest domeniu: CASPIAN ("Consumatorii împotriva supravegherii, invadării intimităţii şi numerotării"). Este vorba despre o comunitate internaţională, ce lucrează îndeaproape cu alte grupuri din întreaga lume şi se adresează unui spectru mai larg de probleme, inclusiv colectarea de date de către corporaţii şi RFID. Autorul sugerează CASPIAN ca un punct bun pentru un contact iniţial.

Sensibilizarea şi angajarea publicului

Este timpul să se ridice această problemă cu fiecare ocazie care se iveşte, pentru a determina publicul să mediteze asupra direcţiei politicilor actuale şi a i se atrage atenţia asupra a ceea ce se întâmplă.

Expunerea mentalităţii oamenilor ce implementează această schemă.
Ţinta cardurilor ID este aceea de a creea o arhivă digitală detaliată cu tot ceea ce faceţi şi toate locurile în care vă deplasaţi. Ţinta industriei RFID este Mobilitatea Totală - urmărirea continuă a mişcărilor tuturor obiectelor şi persoanelor semnificative. Ce fel de minte şi personalitate ar vrea aşa ceva?

Nu folosiţi carduri, folosiţi banii (plătiţi în numerar)

Este incredibil cât de voluntar au colaborat oamenii în a-şi oferi informaţiile personale, cooperând la modul inconştient în supravegherea propriilor vieţi. Încercaţi să nu lăsaţi urme digitale. Nu permiteţi cardului dumneavoastră să vă identifice.

Preluare de la NEXUS



Despre autor

Preluare de la NEXUS
Free Web Hosting