Miscare periculoasa a Bancii mondiale a Chinei - ar putea bulversa mediul financiar international


Miscare periculoasa a Bancii mondiale a Chinei - ar putea bulversa mediul financiar international

de Marius Jianu (preluare de la Business24)

Banca Asiatica pentru Investitii in Infrastructura (AIIB) ar putea simplifica procedura de acordare a imprumuturilor rapide, sustin o parte din reprezentantii tarilor cu statut de membru fondator.

Puterea decizionala ar urma sa fie mutata catre sefii institutiei, eliminand astfel multe dintre intalnirile cosiliului de administratie al bancii, au declarat pentru Bloomberg reprezentantii unor state membre AIIB.

Prea simplu, prea periculos

Propunerea de a transfera puterea decizionala in privinta aprobarii creditelor rapide in mainile directorilor bancii urmeaza sa fie discuta la Singapore in cadrul reuniunii membrilor AIIB de saptamana aceasta.

Procedura reprezinta o simplificare a regulilor dupa care functioneaza celelalte institutii financiare internationale, FMI, Banca Mondiala sau Banca de Dezvoltare a Asiei, dar poate crea un precedent periculos.

China, in special, vrea sa reduca procedura de acordare a creditelor de investitii in infrastructura pentru a evita convocari dese ale reprezentantilor celor 56 de tari membre AIIB.



"In trecut au fost o multime de plangeri legate de modul in care consiliile de administratie au solutionat cererile de imprumut, asa ca este loc pentru imbunatatiri", afirma Justin Lin Yifu, fost economist sef al Bancii Mondiale.

"In acelasi timp, cred ca o minima supraveghere din partea membrilor consiliului este de dorit", mai spune acesta.

La foc automat

Deciziile pot fi luate mult mai rapid si mai eficient fara a mai astepa reunirea consiliului de administratie, argumenteaza Lin, acum profesor la Centrul de Cercetari Economice al Universitatii Peking/Beijing.

AIIB si Ministerul de Finante din China au refuzat pentru moment sa comenteze inedita varianta de lucru aflata in discutie.

Cert este ca membrii Consiliului de Administratie nu vor fi simpli martori ai deciziilor luate la foc automat, acestia avand dreptul de a reintoarce spre analiza hotararile luate de directorii bancii.

Banca Mondiala si alte cateva institutii de credit de rang international au incercat sa aplice un model similar la aprobarea creditelor, dar s-au limitat doar la cele de nivel mic sau cu riscuri minime.

O aprobare a tarilor membre AIIB pentru metoda imprumuturilor rapide la AIIB ar crea un cadru nou functional si pentru cealalta institutie (ADB) creata de China in parteneriat cu Rusia, Brazilia, India si Africa de Sud (BRICS).

Atat AIIB, cat si ADB a BRICS au fost vazute [pana acum] de catre analisti drept [simple] copii (clone) ale Bancii Mondiale, respectiv FMI.

Frustrari si tacere

Zvonurile despre modul de lucru al celor doua institutii financiare de rang mondial create de puterea de la Beijing nu contin prea multe date despre sistemul imprumuturilor rapide.

Sunt insa indeajuns de alarmante pentru a starni nelinistea unor competitori din regiune care nu isi primesc raspunsuri la nedumeririle lor.

"Noi tot intrebam, dar nimeni nu ne da vreun raspuns. Este aceeasi poveste de un an si jumatate", se plange ministrul de Finante al Japoniei, Taro Aso.

Japonia si Statele Unite sunt printre tarile care au refuzat sa se alature AIIB, ba chiar au recurs la campanii de descurajare a altor state.

Cu toate acestea, "banca mondiala" din Beijing a reusit sa stranga in randul membrilor 56 de natiuni de pe mai multe continente.

Interesul exprimat pentru zona investitiilor in infrastructura si capitalul de 100 de miliarde de dolari arata ca AIIB are un potential mai mare cu 70% de a finanta astfel de lucrari decat Banca de Dezvoltare a Asiei (ADB).

Preluare de la Business24



Despre autor

Preluare de la Business24
Free Web Hosting